Într-un interviu pentru documentarul „Hold-Up”, celebru virolog francez Luc Montagnier (Premiul Nobel pentru Medicină) declara că, după ce o persoană este vaccinată, virusul nu este ucis sau neutralizat. În schimb, virusul găsește „o altă soluție” sub formă de variante. Virologul ar mai fi spus: „În fiecare țară este la fel: curba vaccinărilor este urmată de curba deceselor.”. Imediat după această declarație, „experți în virologie, epidemiologie și sănătate publică” au sărit ca arși și au susținut că această afirmație este falsă, deoarece mutațiile fac parte din evoluția naturală a virușilor. Acest lucru nu explică însă evoluția paradoxală a pandemiei: țările cu o rată mare de vaccinare nu stăpânesc mai bine epidemia comparativ cu cele cu o rată mică de vaccinare. Dimpotrivă. De exemplu, dacă comparăm datele valabile la 24 iulie 2021 observăm că numărul de infecții, spitalizări, decese este în creștere semnificativă în țările „fruntașe” la vaccinări (Marea Britanie, Spania, Portugalia, Israel, Ungaria, Polonia etc.) comparativ cu țările care au vaccinat mai puțin (România, Bulgaria). Mai mult, apare și un paralelism inexplicabil: odată cu atingerea unui prag de 30% populație vaccinată, apare și o creștere a cazurilor de infectați. Unii cercetători încearcă să lege această evoluție de două fenomene cunoscute: antibody-dependent enhancement (ADE) și enhancement respiratory disease (ERD). Antibody-dependent enhancement (ADE) este un fenomen în care legarea unui virus la anticorpi îmbunătățește intrarea acestuia în celulele gazdă, urmată de replicarea acestuia. ADE poate provoca boli respiratorii grave și leziuni pulmonare acute după infecția cu virusul respirator (ERD) cu simptome de infiltrare monocitară și un exces de eozinofile în căile respiratorii. ADE împreună cu mecanismele dependente de celulele helper T de tip 2 pot contribui la dezvoltarea bolii asociate vaccinului (VADE) Anticorpii (structurile în formă de Y) se leagă atât la viruși, cât și la receptorii Fc gamma (etichetați FcγRII), pe celulele imune care promovează infecția celulară (https://en.wikipedia.org/wiki/Antibody-dependent_enhancement) Altfel spus, ADE apare atunci când anticorpii generați în timpul unui răspuns imun recunosc și se leagă de un agent patogen, dar nu pot preveni infecția. În schimb, acești anticorpi acționează ca un „cal troian”, permițând agentului patogen să pătrundă în celule și să exacerbeze răspunsul imun determinând o patologie gravă. În unele situatii, ADE a rezultat din vaccinare cum ar fi de exemplu, la un vaccin pentru virusul respirator sincițial (RSV), pentru rujeolă (o versiune timpurie a vaccinului realizată prin inactivarea virusului) sau recent (2016) după vaccinare anti-virusul dengue (vaccinul a fost dat la 800.000 de copii din Filipine – paisprezece copii vaccinați au murit după ce au întâlnit virusul dengue în comunitate și drept urmare vaccinul a fost recomandat numai copiilor cu vârsta peste 9 ani care fuseseră deja expuși la virus). Enhancement respiratory disease (ERD) include mecanisme non-bazate pe anticorpi, cum ar fi cascadele de citokine și imunopatologia mediată de celule. ERD are manifestari clinice severe de infecții virale respiratorii asociate cu intervenții medicale (în special vaccinuri). Manifestări clinice similare pot apărea ca rezultat al infecțiilor naturale. ERD poate fi asociat cu o gamă largă de mecanisme moleculare, incluzând activitatea anticorpilor dependenți de FcR și activarea complementului (adică ADE), dar și altor mecanisme independente de anticorpi, cum ar fi moartea celulelor țesuturilor, eliberarea citokinelor și / sau celulele imune locale activare. ADE și ERD au fost raportate pentru SARS-CoV și MERS-CoV atât in vitro, cât și in vivo. Măsura în care ADE contribuie la imunopatologia COVID-19 este investigată activ în prezent. Astfel, într-un articol (Antibody-dependent enhancement and SARS-CoV-2 vaccines and therapies, Nature Microbiology vol. 5, pag.1185–1191, 2020, https://www.nature.com/articles/s41564-020-00789-5) – care recenzează peste 100 de publicatii pe aceasta tema, Wen Shi Lee , Adam K. Wheatley , Stephen J. Kent , Brandon J. DeKosky  afirmă „Datele din studiul SARS-CoV și al altor virusuri respiratorii sugerează că anticorpii anti-SARS-CoV-2 ar putea exacerba COVID-19 prin îmbunătățirea dependenței de anticorpi (ADE). Studiile anterioare privind vaccinul respirator sincițial și virusul dengue au evidențiat riscuri de siguranță clinică la om legate de ADE, rezultând în studiile de vaccin eșuate.”. Sunt prezentate în acest articolposibilele mecanisme ale ADE în SARS-CoV-2, câteva principii de atenuare a riscurilor pentru vaccinuri și terapii, ce tipuri de studii ar putea dezvălui relevanța ADE în patologia bolii COVID-19 și se examinează modul în care datele emergente ar putea influența intervențiile clinice. Selectez câteva afirmații. Cu privire la mecanisme: „ADE apare prin două mecanisme distincte în infecțiile virale: prin preluarea îmbunătățită a virusului mediat de anticorpi în receptorii Fc gamma IIa (FcγRIIa) care exprimă celulele fagocitare care duc la creșterea infecției virale și a replicării acestora sau prin funcțiile efectoare excesive mediate de Fc ale anticorpilor sau formarea de complex imunitar care provoacă inflamație și iunopatologie îmbunătățite. Datele disponibile sugerează că cel mai probabil mecanism ADE relevant pentru patologia COVID-19 este formarea de complexe imune anticorp-antigen care duce la activarea excesivă a cascadei imune în țesutul pulmonar” Cu privire la riscurile vaccinurilor SARS-CoV-2: a. pentru ERD „Studii la șoareci au arătat imunopatologie ERD la animalele vaccinate cu SARS-CoV după provocarea virală. Imunopatologia observată a fost în mare parte împotriva proteinei nucleocapsidelor. Hashem și colab. au arătat că șoarecii vaccinați cu un vector viral adenovirus 5 care exprimă MERS-CoV S1 au prezentat patologie pulmonară în urma provocării virale, în ciuda conferirii protecției. Profilurile de siguranță ale vaccinurilor COVID-19 trebuie monitorizate îndeaproape în timp real în timpul studiilor de eficacitate umană, în special pentru modalitățile de vaccinare care pot avea un potențial teoretic mai mare de a provoca imunopatologie (cum ar fi formulări inactivate de virus întreg sau vectori virali).”. b. pentru ADE „Dovezile pentru ADE induse de vaccin la modelele animale ale SARS-CoV sunt contradictorii și ridică potențiale probleme de siguranță. Studiile de imunizare SARS-CoV pe modele animale au produs astfel rezultate care variază foarte mult în ceea ce privește eficacitatea de protecție, imunopatologia și potențialul ADE, în funcție de strategia de vaccinare utilizată. Interesante sunt analizele privind eficiența unor terapii (anticorpi monoclonali, transfuzii etc.) în contextul ADE. Autorii concluzionează: „ADE a fost observată în SARS, MERS și alte infecții cu virus respirator uman, inclusiv RSV și rujeolă, ceea ce sugerează un risc real de ADE pentru vaccinurile SARS-CoV-2 și intervențiile pe bază de anticorpi. Cu toate acestea, datele clinice nu au stabilit încă pe deplin un rol pentru ADE în patologia COVID-19 umană. Pașii pentru reducerea riscurilor de ADE de la imunoterapii includ inducerea sau administrarea de doze mari de anticorpi neutralizanți puternici, mai degrabă decât concentrații mai mici de anticorpi non-neutralizanți care ar fi mai probabil să provoace ADE. Mergând mai departe, va fi crucial să se evalueze seturile de date clinice pentru animale și semne de ADE și să se echilibreze riscurile de siguranță legate de ADE cu eficacitatea intervenției dacă se observă ADE clinică. Studiile clinice animale și umane în curs vor oferi informații importante despre mecanismele ADE în COVID-19. O astfel de dovadă este extrem de necesară pentru a asigura siguranța produsului în intervențiile medicale la scară largă care sunt probabil necesare pentru a reduce povara globală a COVID-19. Alt autor, Darrell O. Ricke în Two Different Antibody-Dependent Enhancement (ADE) Risks for SARS-CoV-2 Antibodies (Frontiers in Immunology, 2021, https://www.researchgate.net/publication/349569875_Two_Different_Antibody-Dependent_Enhancement_ADE_Risks_for_SARS-CoV-2_Antibodies) ajunge la concluzii asemanatoare: „Progresia bolii COVID-19 include limfopenie, citokine și chemokine proinflamatorii crescute, acumularea de macrofage și neutrofile în plămâni, dereglare imunitară, furtuni de citokine, sindrom de detresă respiratorie acută (ARDS) etc. Dezvoltarea vaccinurilor pentru SARS, MERS-CoV și alte coronavirusuri au fost dificil de creat datorită răspunsurilor îmbunătățite ale bolii (ADE) induse de vaccin la modelele animale. Mai mulți betacoronavirusuri, inclusiv SARS-CoV-2 și SARS-CoV-1, extind tropismul celular prin infectarea unor celule fagocitare (macrofage imature și celule dendritice) prin absorbția de virus a receptorului Fc legat de anticorpi. Îmbunătățirea dependentă de anticorpi (ADE) poate fi implicată în observarea clinică a severității crescute a simptomelor asociate cu niveluri ridicate timpurii de anticorpi SARS-CoV-2 la pacienți. Sugarii cu sindrom inflamator multisistemic la copii (MIS-C) asociat cu COVID-19 pot avea, de asemenea, ADE cauzată de anticorpii SARS-CoV-2 dobândiți matern, legați de mastocite. Riscurile ADE asociate cu SARS-CoV-2 au implicații pentru tratamentele COVID-19 și MIS-C, vaccinurile cu celule B, terapia cu anticorpi SARS-CoV-2 și terapia cu plasmă convalescentă pentru pacienți. Anticorpii SARS-CoV-2 legați de mastocite pot fi implicați în MIS-C și sindromul inflamator multisistem la adulți (MIS-A) după infecția inițială COVID-19. Anticorpii SARS-CoV-2 legați de receptorii Fc de pe macrofage și mastocite pot reprezenta două mecanisme diferite pentru ADE la pacienți.Aceste două riscuri diferite ale ADE au posibile implicații pentru vaccinurile cu celule B SARS-CoV-2 pentru subseturi de populații bazate pe vârstă, anticorpi cu reactivitate încrucișată, variabilități ale nivelurilor de anticorpi în timp și sarcină. Aceste modele pun un accent sporit pe importanța dezvoltării de vaccinuri cu celule T SARS-CoV-2 sigure care nu depind de anticorpi.” Există și opinii contrare mai ales pe site-ri de informare, de propaganda, cum este de exemplu https://www.chop.edu/centers-programs/vaccine-education-center/vaccine-safety/antibody-dependent-enhancement-and-vaccines Iată răspunsurile la două întrebări: 1.Ar trebui să fiu îngrijorat de faptul că copilul meu va dezvolta ADE după vaccinare? Vaccinurile recomandate în mod curent astăzi nu provoacă ADE. Dacă ar face acest lucru, vor fi eliminate din utilizare. Studiile clinice de fază III sunt concepute pentru a descoperi reacțiile adverse frecvente sau severe înainte ca vaccinul să fie aprobat pentru utilizare. 2.Noile vaccinuri COVID-19 pot provoca ADE? Nici boala COVID-19 și nici noile vaccinuri COVID-19 nu au prezentat dovezi ale cauzării ADE. Persoanele infectate cu SARS-CoV-2, virusul care cauzează COVID-19, nu au fost susceptibile de a dezvolta ADE după expunerea repetată. Acest lucru este valabil și pentru alte coronavirusuri. De asemenea, studiile privind vaccinurile în laborator cu animale sau în studiile clinice efectuate la oameni nu au găsit dovezi ale ADE În concluzie, există o suspiciune rezonabilă că vaccinurile ar putea declanșa ADE; când există incertitudini și controverse științifice în aplicarea unor măsuri este recomandabilă precauția maximă. Cu atât mai mult la minori și tineri. P.S.1. Prezenta notiță este adresată „experților”, vedetele pandemiei (la televizor) care ne sufocă cu tot felul de sfaturi, amenințări și previziuni apocaliptice. De aici limbajul tehnic utilizat. Sper să-l înțeleagă. P.S.2. Alt paradox: deși vaccinații sunt protejați față de varianta delta doar în proporție de 39% (potrivit declarațiilor oficialilor din Israel), transmit virusul, reprezintă 40% dintre cei internați și mor de COVID-19, nevaccinații sunt acuzați de toate relele. Poate pentru că ultimii nu contribuie la progresul științei și la bunăstarea financiară a firmelor producătoare de vaccinuri? P.S.3. Sunt întrebat de ce nu răspund atacurilor la persoană venite din partea a diferitelor personaje. Răspunsul e simplu: prefer să-i ignor pentru că nu mă afectează și interesează părerea persoanelor respective și știu că dacă „te bagi în tărâță te mănâncă porcii”. sursa foto: the-scientist.com Blog Prof. Univ. Dr. Vasile Astărăstoae. - LINK Publicat de iulie 25, 2021

PUNCTE CHEIE Uneori, inima are nevoie să fie obiectivul romantic al cuiva. Când se face în mod corect, autocontrolul are o valoare imensă în viață și dragoste. Alimentarea ei, mai degrabă decât comportamentul preventiv, este cea mai eficientă metodă de autocontrol în iubirea profundă. Prea mult control de sine, care se asociază cu un comportament de control al celuilalt, este un motiv major pentru deteriorarea iubirii. „Nu este păcat dacă încalci câteva legi din când în când. Atâta timp cât nu spargi ceva. ” —Mae West „Iubește și fă ce vrei”. - Sfântul Augustin „Ascultă-ți inima, nu poți face nimic altceva.” —Roxette Obținerea autocontrolului este o bătălie, în care victoria depinde de respingerea răspunsurilor emoționale spontane ale inimii cu voința deliberată a minții. Deși este important în viață să ne echilibrăm gândurile și emoțiile, în problemele inimii, a face acest lucru este mai puțin simplu. În serialul de televiziune american „The Good Wife”, protagonista, Alicia Florrick, este întrebată cum face dragostea să depășească pasiunea. „Cred că nu este vorba doar de inimă”, spune ea. „Uneori, inima are nevoie de direcție.” Florrick are dreptate (chiar dacă în anotimpurile ulterioare și-a părăsit soțul); uneori și cumva, trebuie să faceți compromisuri, deoarece acest lucru vă poate crește în cele din urmă înflorirea personală (Ben-Ze'ev, 2019). Avem nevoie de o anumită cantitate de autocontrol pentru a reduce impactul dorinței imediate și pentru a alimenta valorile romantice pe termen lung, precum profunzimea, bunătatea, respectul, generozitatea și recunoștința . În cultivarea iubirii profunde, se poate, după cum indică Augustin, să meargă după inima cuiva. O femeie, divorțată de mulți ani, a spus: „De șase ani, am avut o aventură cu un bărbat căsătorit. L-am iubit foarte mult și am făcut sex minunat. Odată ce am aflat că avea și relații cu alte femei, am întrerupt relația noastră ”. Deși această femeie nu avea o relație exclusivă cu iubitul ei căsătorit și ea putea accepta să fie a doua după soția sa; relațiile sale cu alte femei i-au rupt iluzia romantică: “că, fiind doar cu ea, acest bărbat și-a urmat inima autentică și profundă.” Ce este autocontrolul? „Schema stoică de a ne satisface dorințele prin renunțarea la dorințele noastre, este ca și cum ne-am tăia picioarele atunci când vrem pantofi.” —Jonathan Swift „Dacă nu îți poți controla emoțiile, nu îți poți controla banii.” —Warren Buffet Auto-control este abilitatea de a gestiona impulsurile noastre, emoțiile și dorințele , în scopul de a realiza pe termen lung realizări. Autocontrolul înlocuiește de obicei răspunsurile inițiale, spontane, cu răspunsuri mai deliberate care provin din gândire și planificare. Autocontrolul necesită un tip de energie mentală sofisticată care ține cont de trecut, prezent și viitor. Autocontrolul poate fi evaluat în afirmații precum „Am o bună rezistență la tentației” și „Sunt capabil să lucrez eficient în vederea atingerii obiectivelor pe termen lung”. Multe studii indică marea valoare a autocontrolului și daunele semnificative cauzate în absența acestuia. Într-adevăr, un studiu a constatat că adolescenții cu un nivel ridicat de autocontrol se aflau în relații intime mai bune 23 de ani mai târziu, experimentează o satisfacție mai mare a relației, un conflict mai redus și o comunicare mai bună cu partenerii lor (Allemand și colab., 2019). Este mult mai ușor să controlăm modul în care ne procesăm și ne exprimăm emoțiile decât să controlăm aspectul acestor emoții. Cu alte cuvinte, gestionarea emoțiilor este adesea capacitatea de a alege modul în care le exprimăm. Este sănătos să ne exprimăm emoțiile, dar cum și când facem acest lucru sunt la fel de importante. Stabilirea granițelor romantice și dezvoltarea idealurilor romantice „Abia când am ajuns la șaptezeci de ani, am putut urma dictatele propriei mele inimi; căci ceea ce doream nu mai depășea limitele dreptului. ” —Confucius „Mențin o dietă sănătoasă, dar uneori merit o înghețată de ciocolată seara. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește viața mea amoroasă - după ce am respins trei bărbați fermecători, atrăgători, deși indezirabili, am simțit că merit o înghețată romantică de ciocolată sub forma unui iubit fierbinte pe care mi-l doream.” —Amelie Limitele sunt esențiale în viața noastră: a fi alături de alte persoane necesită limitarea propriilor dorințe, care ar putea răni pe alții. Există o tensiune între granițe stabile care protejează experiențele familiare și dorința de a avea experiențe noi, în care granițele normative sunt încălcate. Această tensiune dintre libertate și angajament poate face oamenii să simtă că sunt ținuți în captivitate. Când vorbim despre autocontrol, ne referim, de obicei, la stabilirea unor limite care blochează tentațiile emoționale negative, cum ar fi consumul de alimente nedorite sau interzicerea sexului ocazional. În ciuda importanței unor astfel de măsuri preventive, o formă mai semnificativă de autocontrol poate fi văzută atunci când ne hrănim propriile idealuri și îmbunătățim împlinirea de sine. Hrănirea se referă adesea la modul în care ajutăm pe altcineva, cum ar fi copiii noștri, să se dezvolte. Cu toate acestea, ne putem hrăni și pe noi înșine și pe relațiile noastre intime. Generozitatea, recunoștința, compasiunea, grija și sensibilitatea sunt exemple de comportament nutritiv semnificativ. La fel, este mai ușor să nu mâncați junk food atunci când hrăniți principiile nutriției sănătoase . În acest caz, prevenirea nu este doar rezultatul unei lupte dureroase cu ispita, ci este în esență o menținere plăcută a valorilor semnificative. Autocontrolul în alimentație se realizează nu doar prin alegerea de a nu consuma alimente nesănătoase, ci și, poate mai semnificativ, în alimentarea avantajelor pozitive ale unei alimentații sănătoase. Hrănirea dragostei și scoaterea în evidență a partenerului cuiva este un comportament optim pentru promovarea relațiilor romantice . Dacă ne angajăm în multe activități de hrănire, ne simțim mai bine cu noi înșine și acest sentiment este un fel de auto-imunizare împotriva capcanelor ispitei. Cu toate acestea, la fel ca vaccinul COVID, succesul nu este garantat și poate fi necesar să fiți vaccinat în fiecare an. Deși relațiile romantice necesită atât activități de hrănire, cât și activități preventive, pentru a îndura iubirea, comportamentul de hrănire trebuie să ocupe un loc central. De multe ori construim garduri în jurul granițelor noastre pentru a ne împiedica să fim doar la un pas de a le traversa. Acest lucru poate fi văzut în regulile diferitelor religii, care cer ca femeile să adopte un aspect modest pentru a preveni tentația. Deși intenționate să deturneze oamenii de la ultimul pas înainte de a se purta rău, astfel de garduri îi împiedică, de asemenea, să se angajeze în activități normative plăcute (Ben-Ze'ev și Goussinsky, 2008). Prea mult autocontrol este la fel de problematic. Într-adevăr, în studiul lui Karen Kayser (1993) despre căsătoriile neîmplinite, evenimentele majore responsabile de deteriorarea iubirii implică comportamentul de control al partenerului, în special comportamentul care constă în luarea deciziilor unilaterale care nu respectă opinia respondentului. Autocontrol, exclusivitate și unicitate „O moralitate bazată în întregime pe reguli și principii generale este tiranică și disproporționată și că numai cei care acordă beneficii echitabile pentru diferențele individuale subtile au un sentiment adecvat pentru cerințele mai profunde ale eticii.” —Stephen Toulmin „Sunt îndrăgostit de tine iubito, voi încălca toate regulile.” —Tina Turner „Dacă cei mai bogați oameni ai lumii, Bill Gates și Jeff Bezos, nu își pot menține fericite soțiile, ce șanse avem noi ceilalți?” -Necunoscut Autocontrolul este semnificativ în prioritizarea valorilor viitoare profunde; acest lucru este în contrast cu tendința noastră emoțională naturală de a prefera prezentul momentan. Deseori caracterizăm exclusivitatea romantică în termeni negativi atunci când ne referim la limitele sale stricte, în timp ce unicitatea romantică este constituită din termeni pozitivi care se referă la idealuri de îngrijire și adecvare personală. Prin urmare, dacă se urmărește concentrarea asupra unicității, mai degrabă decât asupra exclusivității, ne îndepărtăm de a privi iubirea ca fiind controlarea și limitarea iubirii noastre pentru îmbunătățirea naturii unice a partenerului nostru. O astfel de viziune este esențială pentru aprofundarea relațiilor romantice durabile și pentru a permite fiecărui partener să ofere mai mult și să devină mai răbdător față de partenerul său. https://www.psychologytoday.com/intl/blog/in-the-name-love/202105/why-romantic-relationships-need-boundaries Dacă ai nevoie de consultanţă în gestionarea emoţiilor apelează la specialistul nostru

Au fost descoperite primele dovezi ale unei legături genetice care explică de ce unele persoane care se infectează cu Covid-19 nu se îmbolnăvesc. O echipă științifică și medicală condusă de Universitatea Newcastle, Marea Britanie, a demonstrat că gena, HLA-DRB1 * 04: 01, se găsește de trei ori mai des la persoanele asimptomatice. Acest lucru sugerează că persoanele cu această genă au un anumit nivel de protecție împotriva Covidului sever. Studiul, finanțat de Innovate UK, agenția britanică de inovare, a comparat persoanele asimptomatice cu pacienții din aceeași comunitate care au dezvoltat Covid sever, dar nu au avut boli de bază, și este publicat în revista HLA . Echipa de studiu consideră că aceasta este prima dovadă clară a rezistenței genetice, deoarece acest studiu a comparat persoanele grav afectate cu un grup asimptomatic COVID și a folosit secvențierea generației următoare pentru a se concentra în detaliu și la scară pe genele HLA care sunt ambalate împreună pe cromozomul 6. Altele studiile au scanat întregul genom, dar această abordare este mai puțin eficientă în complexul de tipare a țesuturilor. Studiile la nivelul genomului pot fi comparate cu o imagine de satelit. Densitatea și complexitatea ridicate a complexului de histocompatibilitate și variația în diferite populații înseamnă că pot fi trecute cu vederea variații semnificative. De exemplu, diferite alele sau versiuni ale aceleiași gene ar putea avea efecte opuse asupra răspunsului imun. Acest studiu a fost mult mai concentrat și a comparat simptomaticii cu asimptomaticii din aceeași populație, dezvăluind calitățile „protectoare” ale alelei. Se știe că gena antigenului leucocitar uman identificat, HLA-DRB1 * 04: 01, este direct corelată cu latitudinea și longitudinea. Aceasta înseamnă că mai multe persoane din nordul și vestul Europei vor avea probabil această genă. Acest lucru sugerează că populațiile de origine europeană vor fi mai susceptibile de a rămâne asimptomatice, dar vor transmite în continuare boala populațiilor sensibile. Dr. Carlos Echevarria de la Institutul de Cercetare Translațională și Clinică, Universitatea Newcastle, care lucrează și ca consultant respirator în Newcastle Hospitals NHS Foundation Trust și este coautor al lucrării, afirmă că: „Aceasta este o constatare importantă, deoarece poate explica de ce unii oameni care se infectează cu virusul Covid, nu se îmbolnăvesc. David Langton David Langton, ExplantLab și autor al studiului. Credit: ExplantLab „Ne-ar putea conduce la un test genetic care ar putea indica pe cine trebuie să acordăm prioritate pentru viitoarele vaccinări”. „La nivel de populație, este important să știm acest lucru, deoarece atunci când avem o mulțime de oameni care sunt rezistenți, astfel încât când se infectează cu Covid, dar nu prezintă simptome, riscă să răspândească virusul în timp ce sunt asimptomatici”. Efectul legării genelor de geolocalizare este un concept științific acceptat și este bine cunoscut faptul că genele HLA se dezvoltă de-a lungul generațiilor ca reacție la agenții patogeni care cauzează boli. Autorul studiului, David Langton, a cărui companie ExplantLab a ajutat la finanțarea studiului printr-un premiu de cercetare Innovate UK, a adăugat: „Unele dintre cele mai interesante descoperiri au fost relațiile dintre longitudine și latitudine și frecvența genei HLA. De mult timp se știe că incidența sclerozei multiple crește odată cu creșterea latitudinii. Acest lucru a fost afectat parțial de reducerea expunerii la UV și, prin urmare, de niveluri mai scăzute de vitamina D. Nu eram conștienți, totuși, că una dintre principalele gene de risc pentru SM, adică DRB1 * 15: 01, se corelează direct cu latitudinea. Acest lucru evidențiază interacțiunea complexă dintre mediu, genetică și boală. Știm că unele gene HLA sunt receptive la vitamina D și că nivelurile scăzute de vitamina D sunt un factor de risc pentru COVID sever și facem lucrări suplimentare în acest domeniu. ” Studiul a utilizat probe de la 49 de pacienți cu Covid sever care au fost spitalizați cu insuficiență respiratorie, probe dintr-un grup asimptomatic de 69 de lucrători din spital care au dat test pozitiv prin testarea de rutină a anticorpilor din sânge și un grup de control dintr-un studiu privind relația dintre genotipurile HLA și rezultatele unei intervenții chirurgicale de substituție articulară. Cercetarea a folosit mașini de secvențiat de generația următoare pentru a studia în detaliu diferitele versiuni sau alele ale genelor HLA, care au fost combinate cu o varietate de expertiză și modelare. Lucrarea a fost limitată la eșantioane din nord-estul Angliei în timpul primei blocări, această variație redusă în grupurile de studiu, dar vor fi necesare mai multe studii în Marea Britanie și alte populații, deoarece pot exista copii diferite ale genelor HLA care oferă rezistență la alte populații. Referință: „Influența genotipului HLA asupra severității infecției COVID-19 : de David J. Langton, Stephen C. Bourke, Benedicte A. Lie, Gabrielle Reiff, Shonali Natu, Rebecca Darlay, John Burn și Carlos Echevarria, 25 aprilie 2021, HLA . DOI: 10.1111 / tan.14284 Lucrarea a fost rezultatul unei colaborări dintre Universitatea Newcastle, Newcastle Hospitals NHS Foundation Trust, Northumbria Healthcare NHS Foundation Trust, precum și Spitalul Universitar James Cook și North Tees și Hartlepool Hospitals NHS Foundation Trust. Co-autorul, profesorul Sir John Burn, profesor de genetică clinică la Universitatea Newcastle a declarat: „SRAS Cov-2 este una dintre cele mai mari amenințări cu care s-a confruntat omenirea. Cu cât înțelegem mai mult de ce unii oameni se îmbolnăvesc, cu atât ne putem apăra mai bine împotriva acestui virus și alții ca acesta în viitor. ” https://scitechdaily.com/genetic-link-discovered-explaining-why-some-people-who-catch-covid-19-dont-become-sick/

Odată ce cuplurile s-au înțeles în a respecta aceste reguli, relația lor s-a îmbunătățit considerabil. S-a mai spus, căsătoria este o lungă conversație. Dintre numeroasele conversaţii pe care soții le desfăşoară pe parcursul timpului petrecut împreună, cele mai importante sunt cele care oferă compromisuri sau generează un acord care îi ajută să treacă împreună printr-o problemă sau să ajungă la aceeaşi soluţie . Ar putea fi la fel de simplu ca să fiți de acord să faceți și să respectați un buget pentru a evita neînțelegerile financiare sau să fiți de acord cu privire la aspectul pedepselor aplicate copiilor în gospodăria dvs., astfel încât să nu vă subminaţi unul pe altul în fața copiilor. Nici un cuplu nu este de acord în toate; dar pentru a ajunge pentru a spune în final „bine, iată ce putem face” iar apoi să reuşim să eliminăm disensiunile este o tactică crucială pentru fericirea generală. Ca urmare, am întrebat: Care sunt acele lucruri pe care le-a convenit un cuplu şi care, în cele din urmă, au îmbunătățit căsătoria? Adică, ce compromis sau înțelegere sau sentiment împărtășit a avut în mod clar un impact pozitiv ulterior? Pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări, am chestionat cu aproape o duzină de mame și tați, toți identificând acele momente din timpul căsătoriilor lor, momente în care tensiunile erau mari și apoi cum au ajuns la un acord care le-au stabilizat relaţia în bine. I ată ce au făcut, cum au făcut-o și ce le-a îmbunătățit enorm relațiile. 1. Am convenit să aplicăm consecințe coerente „Copiii noștri au patru și șase ani, iar eu și soția mea nu am fost niciodată de acord privind modul de acţinue disciplinar solicitat copiilor noştri. Cred că am fost amândoi atât de epuizați având un copil imediat după ce am crescut altul, încât am neglijat să avem acestă conversație: „Ce se întâmplă când vor avea vârsta la care vor face alegeri rele?” Până acum totul a fost ca un proces în evoluție. Inițial, nici unul dintre noi nu a fost de acord asupra a ceea ce necesita aplicarea acțiunilor disciplinare. Ea afirma ceva. Eu consideram necesar altceva. Copiii erau derutați. În acel moment ne-am certat unul cu celălalt până când în amândoi am cedat și am renunțat la rezolvarea problemei . A fost nevoie de multe conversații, dar, în cele din urmă, amândoi am fost de acord că cel mai rău lucru pe care îl putem face este să ne subminăm reciproc în faţa copiilor. Deci, dacă se întâmplă ceva, mai degrabă decât să acționăm sub impulsul momentului, trebuie să ne informăm reciproc și să decidem ce să facem ulterior. În acest fel suntem cu toții de aceeași parte - eu, soția mea și copiii noștri. Sunt sigur că vom face greșeli și derapaje, dar comunicarea și sprijinul reciproc ne-au ajutat cu siguranță să ne creștem copii ca şi părinți și ca un cuplu. ” - Brian, 38 de ani, Tennessee 2. Am convenit să stabilim granițe ferme cu socrii noștri „Odată ce emoţiile generate de nașterea fiului nostru s-au disipat iar viața a început să se întoarcă la rutina zilnică, socrii noștri (de ambele părți) deveniseră excesiv de prezenţi în casa și în viața noastră. Îi iubesc, îmi sunt dragi, dar aveam nevoie de spațiu. A fost o conversație greu de purtat. Am avut-o împreună cu soția mea, iar ea a luat totul la modul personal. S-a simţit jignită și a spus că nu apreciez tot ajutorul pe care părinţii noştrii ni-l acordă. A existat multă tensiune după această conversație inițială. A durat câteva săptămâni, până când am ridicat din nou problema. Sincer, am fost șocat, dar cred că a ajuns și ea la aceeaşi concluzie. Așa că am convenit ca timpul petrecut cu bunicile și bunicii ar fi mai special dacă nu ar fi aproape toată ziua şi toate zilele. Chiar dacă a existat o anumită înțelegere când am stabilit acest lucru prima dată, totul pare să fi funcționat. Acum eu și soția mea suntem profund implicaţi în propria noastră viață, mai degrabă decât să încercăm să construim una în jurul prezenței altor oameni. ” - Chris, 33 de ani, Connecticut 3. Am convenit să respectăm un buget „Când ne-am căsătorit pentru prima dată, pachetele Amazon apăreau aproape zilnic în pragul ușii noastre. Nu cadouri ci lucruri de care soția mea avea „nevoie” pentru noua noastră casă și pentru noua noastră viață împreună. Cu siguranță nu ne confruntam cu teme financiare, dar totul a devenit un mod atât de obișnuit încât am simţit nevoia că trebuie să vorbesc. Soția mea a fost supărată pe mine și mi-a spus că nu apreciez că ea încearcă să facă casa să arate frumos. Am afirmat că arată frumos casa și că trebuie să acordăm prioritate gestionării banilor noștri înainte ca aceasta să devină o problemă. Acesta a fost o problemă dureroasă iar pentru o vreme nu am vorbit despre acest lucru - timp de câteva luni. Ea pur și simplu s-a așezat și s-a înfuriat. Apoi, a aflat că doi prieteni de-ai noștri - un cuplu căsătorit - s-au despărțit din cauza problemelor legate de bani. Nici măcar nu era vorba de cheltuieli nesăbuite, pur și simplu ei nefiind de acord asupra modului de cheltuire a banilor din casă. Evident, nu am vrut să se întâmple şi cu noi acest lucru. Ca urmare, ne-am stabilit un buget săptămânal care a permis cheltuirea unor „bani pentru amuzament”, dar și economii, investiții și fonduri de urgență. Mă bucur atât de mult că am fost de acord să ne gestionăm banii. Așa cum am spus, am văzut prea multe povești de avertizare pentru a le lua cu ușurință. ” - Max, 37 de ani, New Jersey 4. Am fost de acord să respectăm limitele de timp în faţa ecranului „Pentru copii și pentru noi - și recunosc că am fost cel mai mare infractor. Ador jocurile video. Am fost întotdeauna un mare jucător și mereu am crezut că soția mea nu „a înţeles” niciodată acest comportament. Am crezut că este suficient ca ea să-mi tolereze pasiunea ca şi un hobby și să mă lase să-mi îndeplinesc sarcinile ulterior. Mi-a reproşat că prefer să petrec timpul online cu acești oameni pe care nici măcar nu îi cunoșteam decât cu ea. Am crezut că reacționează excesiv și am cam ignorat-o. Apoi am început să observ cum copiii erau lipiți de telefoanele lor aproape toată noaptea. Mi-a venit în minte că soția mea era singură. Nu a spus acest lucru niciodată, dar abia ne-am vorbit, iar relația noastră s-a desfăşurat pentru o vreme ca şi condusă de un fel de pilot automat. Mult mai mult, mi-am dat seama că ofer un exemplu prost copiilor jucând atât de mult. Conversația pe care am avut-o eu și soția mea a fost una decisivă şi mi-am redus mult din timpul petrecut cu jocurile online. Ea a spus că se simte vinovată deoarece știa că este ceva ce îmi place, dar i-am spus că o iubesc pe ea și nu am dorit ca ele să fie cauza unei rupturi dintre noi. Ca urmare am fost de acord să limitez timpul de joc la câteva ore pe săptămână iar ea a recunoscut că jocurile nu sunt un motiv folosit de mine pentru a evita să fim împreună. Oricât de stupid pare, eu cred că a fost o adevărată piatră de hotar pentru căsătoria noastră în ceea ce privește comunicarea și recunoașterea faptului că lucrurile nu stau bine ”. - Jimmy, 36 de ani, Massachusetts 5. Am fost de acord să ne programăm sexul „Mai exact, am început să îl punem în calendar. Cred că amândoi am fost cu adevărat nesiguri în ceea ce privește acest lucru, deoarece am crezut că acest lucru înseamnă că devenim neatractivi unul față de celălalt și ca urmare a existat o tensiune nerostită din această cauză. Aș acuza-o că nu mă face să mă simt dorit. Ea ar face la fel. Dar ne-am dat seama că motivul nu a fost pentru că nu am fost atrași unul de altul, ci pentru că nu am avut nici un timp liber. Avem copii, locuri de muncă și vieți care necesită doar planificare. Adăugarea sexului la acea listă de priorități nu a fost o corvoadă. În orice caz, odată ce am analizat aceste concepții greșite, ne-am oferit ceva de așteptat cu nerăbdare și am anticipat febril zilele și săptămânile ulterioare una câte una”. - Aaron, 39 de ani, Pennsylvania 6. Am fost de acord să mergem la terapie „Eu și soția mea aveam probleme de aproape un an. Chiar lucruri generale. Stresul muncii. Pandemia. Copiii. Totul fierbea până la punctul în care nu credeam că o putem rezolva singuri. Ei bine, am făcut-o. Eu merg la terapie de când eram la facultate, dar ea nici măcar nu a luat în considerare acest lucru niciodată. Ea provine dintr-o familie în care acest tip de terapie este privit cu indiferenţă, în special de mama ei, care pur și simplu a refuzat chiar să discute ideea de a vedea împreună un terapeut. Ca urmare, i-am spus că o voi părăsi. Nu a fost o amenințare goală. Am sunat-o pe sora mea și am întrebat-o dacă aș putea rămâne la ea cu copiii până când voi afla ce voi face ulterior. Cred că în acel moment totul a devenit real pentru ea. Nu mi-a venit să cred, dar ea s-a apropiat de mine și mi-a spus: „Bine, cum este terapia?” Am avut o conversație - probabil cea mai sinceră, conversație deschisă pe care am avut-o vreodată - și ea a fost de acord că, căsătoria noastră este mai importantă decât mândria ei. Așa că a acceptat să încerce, cu condiția ca, dacă nu se simte confortabilă, să nu fie nevoită să revină. Am considerat că este un lucru corect. Din fericire, au trecut aproape șase luni și, în timp ce ea nu iubește terapia, lucrăm împreună pentru a face relația noastră mai sănătoasă. ” -Evan, 32 de ani, Kentucky 7. Am fost de acord să evităm să ne comunicăm problemele serioase pe mesaje text. „Eu și soția mea avem două stiluri foarte diferite de rezolvare a problemelor. Ei îi place să rezolve lucrurile cât mai curând posibil. Mie îmi place să gândesc și să încerc să obțin toată imaginea de ansamblu înainte de a merge mai departe. Aceasta a devenit o problemă pe măsură ce programele noastre de lucru au devenit tot mai nebunești și a trebuit să ne trimitem mesaje text într-un mod mult mai frecvent pentru a rămâne în legătură. În cele din urmă, conversațile serioase - despre sex, bani, despre relația noastră - au avut loc în întregime pe mesageria text, care a fost doar o rețetă a unui dezastru. Momentele în care vorbeam față în față erau petrecute doar acuzându-ne reciproc despre ceea ce am scris, despre cum am interpretat mesajele, despre ce am vrut să ne spunem cu adevărat unul altuia și toate aceste prostii. Întrucât mesajul textul trebuia să existe ca o parte în relația noastră, a trebuit să ne punem de acord asupra unui cuvânt de cod pe care fiecare dintre noi să îl poată folosi atunci când conversația text a devenit prea serioasă sau ne-am îngrijorat că lucrurile nu au fost interpretate greșit. Dacă oricare dintre noi a trimis un „şoricel” (emoticon) în timpul unei conversații text, acesta a fost codul pentru „Te iubesc. Trebuie să vorbim despre asta. Dar acesta nu este momentul, locul sau modalitatea de a face acest lucru.” Acum, timpul nostru față în față este petrecut mult mai constructiv, chiar dacă avem dezacorduri, iar zilele noastre separate nu sunt petrecute încercând să decodăm mesajele sau ne uităm la ecran și ne așteptăm reciproc să aruncăm mai mult combustibil pe foc . ” -Rick, 38 de ani, Illinois. 8. Am convenit să apelăm la profesioniști pentru a remedia lucrurile în casă „Am încercat să fim un cuplu care rezolvă toate și nu suntem. Acest lucru devenit un adevărat punct de dispută aproape imediat după ce ne-am cumpărat prima noastră casă. A fost un obiectiv superior iar noi ne-am supraestimat capacitățile. Soția mea a fost dispusă să-şi recunoască înfrângerea, dar eu am insistat că accept situaţia şi că am să învăț lucruri noi de pe YouTube și că eu eram perfect capabil să remediez tot ce trebuia de remediat.Ulterior ne-am supărat unul pe celălalt. Am acuzat-o că nu mă susține pentru că nu voia să încerc să repar totul și se irita pentru că reparațiile pe care le-am făcut costau timp, bani și stres. Ca urmare am făcut compromisuri. Mă descurc minunat cu tâmplăria, cu gips-cartonul și cu alte lucruri legate de activitatea de „construcție” sau apropiate de acest gen. Mi-a spus că îi place să mă vadă scufundându-mă într-un astfel de proiecte și rezolvându-le. Așa că mă ocup şi acum de aceste lucruri. Însă problemele legate de instalaţiile sanitare, de încălzire, aer condiţionat precum și de repararea mașinilor am decis să le lăsăm pe seama profesioniștilor. Asta este în afara atribuţiilor mele. Amândoi am fost de acord că timpul și banii pe care îi vom cheltui în acest sens merită pentru faptul de a nu ne certa săptămâni în şir. Până acum, am reuşit. ” -Hannah, 37 de ani, Georgia 9. Am fost de acord asupra definiției legate de noţiunea de „a trișa” „Soția mea este o femeie foarte loială, cinstită. De asemenea, este foarte atractivă, inimoasă și dispusă să ajute pe oricine cu aproape orice. Când un coleg de-al ei de sex masculin a trecut printr-o despărțire, el i-a trimis un mesaj cerându-i sfaturi și sprijin. Acest lucru m-a făcut să mă simt inconfortabil. Ea m-a lăsat să mă uit la mesaje și deși nu era nimic indecent, totuși am simțit că există niște limite emoționale care au fost încălcate. A afirmat că doar încearcă să ajute și am crezut-o, dar am fost foarte rănit și ne-am îndepărtat pentru o vreme. Acest lucru a fost total din vina mea. Cred că am reacționat excesiv. Ea nu este o femeie proastă şi nici îngrămădită, dar mi-am dat seama că, cu adevărat, nu știa să comunice cu un coleg de sex masculin, fapt care m-a supărat. Ca urmare am dicutat de ce am considerat că este inadecvat modul ei de adresare iar ea a făcut tot posibilul să empatizeze. Nu aș vrea să descurajez o ureche prietenoasă oricui trece printr-o perioadă dificilă și cu siguranță eu vreau ca ea să aibă relații bune cu colegii de muncă. Dar știu, de asemenea, că solicitarea constantă de a privi mesajele ei text m-ar obosi foarte repede. Simt că suntem mai mult de aceeași parte acum în ceea ce privește ceea ce amândoi considerăm că este adecvat în modul a proceda în acestr tipuri de situații chiar dacă vor mai apărea vreodată ”. - Marc, 38 de ani, Ohio 10. Am fost de acord să creăm o listă de sarcini pe termen lung „Una dintre cele mai mari rupturi din căsnicia noastră a venit într-o perioadă în care încercam să ne renovăm casa. Amândoi ne-am dorit lucruri diferite și am vrut să ne concentrăm pe diferite proiecte. Ea se concentra pe renovarea interiorului casei iar eu am vrut să lucrez la exterior. Ne-am certat tot timpul despre ceea ce consideram fiecare că era mai important. Mie îmi place să fiu afară, așa că am vrut să-mi dedic timp și bani amenajării exteriorului casei. Ei îi place să aibă oameni în jur și să se distreze, așa că a vrut să modernizeze camera de zi și bucătăria. Ceea ce am convenit în cele din urmă a fost însă că niciunul dintre aceste proiecte nu trebuiau făcute „chiar acum”. Ne-am dat seama că eliminarea presiunii generate de aceste termene imaginare pe care le-am stabilit era o mare ușurare, așa că am creat un Google Doc - o listă de sarcini / dorințe - care se întindea pe următorii cinci ani sau cam așa ceva. Știind că fiecare dintre noi a respectat și a apreciat ceea ce a vrut celălalt să facă, ne-a ajutat să nu ne mai certăm, iar lista noastră a servit de fapt ca un program foarte util pentru a ne ține de drumul cel bun ”. -Coby, 39 de ani, Ohio 11. Am fost de acord să mergem la mai multe evenimente „Suntem căsătoriți de aproape zece ani și a existat o perioadă după nașterea primului nostru fiu, în care s-a desfăşurat o adevărată luptă. Când fiul nostru a împlinit șase ani, noi - soția mea și cu mine - nu aveam deloc nicio legătură romantică. Am devenit colegi de cameră, împărțeam treburile, plăteam facturile și, pur și simplu, coexistam împreună. În ceea ce privește ceea ce ne doream amândoi în acel moment, eram contrar opuşi. Eu am vrut să fiu afară, bucurându-mă de viață, profitând de bunica care s-a oferit pentru a îngriji copilul și obținând o pauză de la activitatea de creștere a copilului. Ea voia să stea, să se odihnească și să se relaxeze. A devenit atât de frustrant încât ne-am simțit foarte supărați unul pe celălalt. Totul a fost înainte de pandemie și am auzit că formația ei preferată cânta la un spectacol în apropiere. Așadar, am surprins-o luând două bilete și am mers la spectacol. Sincer, era prima dată când ieșeam împreună după aproximativ un an. S-a distrat de minune, și așa am făcut și eu. A început o conversație despre ce ar trebui să facem pentru a ieși mai des împreună. Nu cred că vom fi vreodată complet de acord despre acest lucru, dar ea este mai dispusă să iasă din casă, ceea ce este suficient pentru a mă face să aștept cu nerăbdare acest tip de ocazii speciale. ” -Kevin, 37 de ani, California https://www.fatherly.com/love-money/the-one-rule-that-made-our-marriage-so-much-better/ Dacă doriţi să luaţi legătura cu specialistul nostru în această categorie de probleme deschideţi https://www.amedianet.ro

Cum răspundeți la „ofertele de conectare” ale partenerului dvs.? O atingere pe umăr. Întrebând „Cum a fost la muncă?” Spunându-i ceva: „Nu ai ghici niciodată ce s-a întâmplat cu mine și copiii azi!” Acestea sunt toate apariții cotidiene într-o relație, parte a ritmurilor legăturilor de cuplu. Dar fiecare apariție este o manifestare a unui lucru foarte important: o ofertă pentru conectare. Iar actul de a te îndrepta către, nu departe de ofertele unui partener este un aspect crucial al unei relații fericite, de lungă durată. „Cu cât mai mult observă și răspund partenerilor, cu atât un cuplu se simte mai conectat unul cu celălalt”, spune Cheri Timko , antrenor de relații ar terapeut certificat Gottman. „Aceste momente mici formează cultura relației și determină dacă aceasta generează siguranță pentru fiecare persoană. ” Potrivit legendarului cercetător și expert în relații John Gottman, o modalitate de a determina sănătatea unei relații este de a identifica modul în care membrii răspund la ofertele de conexiune. De fapt, potrivit cercetărilor efectuate de Gottman, cuplurile care au rămas împreună mai mult de șase ani ( adesea punctul de rupere pentru căsătorii ) s-au îndreptat unul către celălalt 86% din timp, în timp ce cei care au divorțat au făcut acest lucru în medie 33% din timp. În forma sa cea mai simplă, o ofertă pentru conectare este o cerere din partea partenerului dvs. pentru atenția dvs., spune Timko. Pot fi inițiatori în conversație („Povestește-mi despre ziua ta”; „Ai auzit ce s-a întâmplat în știri?”) Sau simple gesturi de afecțiune (întinzând mâna pentru o ținere de mână) Atunci când un partener îi face o ofertă celuilalt, destinatarul are trei opțiuni de răspuns: să o accepte, să o refuze sau să se întoarcă împotriva partenerului său, notează Timko. A o accepta înseamnă a te angaja în relația cu el. Întoarcerea înseamnă că o ignoră, fie intenționat, fie prin inconștient. Deși pot părea neimportante, aceste mici interacțiuni sunt incredibil de importante. „Ele pot fi un indicator al sentimentelor noastre nerostite”, spune Timko. „De fapt, partenerii noștri presupun de obicei că răspunsurile noastre la aceste oferte de conexiune dezvăluie modul în care ne gândim la ele, dacă este adevărat sau nu.” De-a lungul timpului, spune ea, judecăm starea de sănătate a relației în funcție de cât de bine este partenerul nostru pregătit să caute aceste oferte și cât de pozitiv răspund la acestea. Înțelegerea ofertei Ofertele de conectare pot fi ușor de ignorat. Stresul și ritmul general de viață pot determina cu ușurință un partener să ignore ofertele sau chiar să nu-și dea seama de importanța lor. „Uneori partenerii inocenți nu recunosc când se face o ofertă de conectare”, spune Meagan Prost, un consilier profesionist autorizat și proprietar al Centrului pentru Inteligența Inimii . „În aceste cazuri, poate exista o oportunitate pentru un cuplu de a împărtăși modalitățile prin care încearcă să se conecteze cu partenerii lor.” Dacă doriți să evitați problema de a vă îndepărta de partenerul dvs., trebuie să începeți prin a acorda atenție și a învăța indicii care vă anunță când partenerul dvs. face o ofertă. Parțial necesită identificarea lucrurilor care vă împiedică. Telefoane. Jocuri. Acel e-mail de la locul de muncă la care simțim nevoia să răspundem chiar acum . Toate lucrurile mici care ne îndepărtează pot aștepta în timp ce răspundem la o ofertă. O altă problemă obișnuită este că un partener, oricât de subtil ar fi în cererea lor, ar putea presupune că partenerul său îl cunoaște suficient de bine pentru a ști imediat când dorește să se conecteze. Dar este posibil să nu se întâmple acest lucru. Citirea minții este pentru personajele X-Men, nu pentru căsătoriți. Dacă tu ești cel care face o ofertă și partenerul tău nu răspunde , este bine să spui „Încerc să ne păstrăm relația”. La naiba, uneori este mai bine să fii în față până când partenerul tău începe să afle care sunt ofertele tale, decât să speri că el sau ea le va recepționa singur. Pe măsură ce insiști, va deveni mai ușor să vezi subtextul a ceea ce va spune. „Vestea bună este că nu trebuie să recepționă toate conexiunile pentru a avea o relație bună”, spune Timko. „Trebuie doar să recepționăm suficient pentru a ne face partenerul să se simtă important și prioritar.” Și nu așa vrem noi toți să se simtă oricum? https:// www.fatherly.com/love-money/bids-of-connection-importance-marriage/ Luați legătura cu specialistul nostru pentru mai multe detalii

Bill și Melinda Gates au anunțat luni (mai 2021) că vor divorța, tweetându-și reciproc că își vor încheia căsătoria de 27 de ani. În petiția de divorț Melindei Gates a numit căsătoria lor „iremediabil ruptă”. Tess Brigham, un terapeut, a declarat publicației Insider că, într-o căsătorie atât de lungă, tensiunea se poate acumula în una dintre cele trei categorii principale de relații sau cele trei I-uri: incompatibilitate, infidelitate și diferențe ireconciliabile. Iată cum cei trei eu pot afecta un cuplu în urma căsătoriei lor, potrivit terapeuților și avocaților. Incompatibilitatea în viață, cheltuieli și obiceiuri romantice poate crea resentimente în timp Brigham a spus că unele dintre cele mai frecvente incompatibilități care duc la divorț sunt politica și religia. Marilyn Chinitz , avocatul divorțului lui Tom Cruise, nu a fost de acord. "Pentru majoritatea oamenilor, banii sunt motivul nr. 1 pentru care oamenii divorțează", a spus Chinitz pentru Insider. Deși a avea opinii diferite nu duce neapărat la divorț, incapacitatea de a face compromisuri și de a vorbi despre aceste diferențe este o problemă imensă, a spus Brigham. - În timp ce cineva ar putea să spună că :„ Nu am putut fi de acord cu modul în care să cheltuim banii ”, înseamnă întradevăr că aceata este realitatea. Ne-am luptat tot timpul pe motivul banilor, partenerul meu nu m-a ascultat niciodată, a cheltuit bani la spate fără să-mi spună ”, a spus ea „Un alt cuplu ar putea avea convingeri diferite despre bani, dar dacă își pot vorbi, și reciproc și își pot auzi punctul de vedere, atunci nu se vor despărți din acestă cauză”. Infidelitatea poate rupe permanent încrederea Kari Lichtenstein , partener fondator al Stutman Stutman Lichtenstein & Felder , a declarat pentru Insider că infidelitatea este unul dintre principalele motive pentru care oamenii solicită divorțul. Infidelitatea apare atunci când unul sau ambii parteneri sunt intimi cu o altă persoană în afara jurămintelor lor, a declarat Brigham pentru Insider. Infidelitatea poate duce la probleme de încredere de durată într-o căsătorie care poate face în cele din urmă relația să se destrame. Ireconcibialitatea Diferențele ireconciliabile, cum ar fi obiectivele și stilurile parentale, sunt discutate prea târziu într-o relație, spun experții. Este firesc ca cuplurile să se dezvolte și să se schimbe în urma căsătoriei, dar diferența dintre o căsătorie reușită și una care nu reușește este dacă cuplurile se dezvoltă împreună sau separat, a spus Brigham. O relație se poate deteriora în primii ani de căsătorie dacă un cuplu are păreri diferite despre a avea copii și despre cum să îi crească, a spus ea. Michael Stutman, de asemenea partener fondator al Stutman Stutman Lichtenstein & Felder, a declarat pentru Insider că diferențele dintre modul în care un cuplu își vede viitorul individual și comun ar putea apărea după ce copiii lor vor părăsi casa. - „Chiar dacă un cuplu reușește în anii de creștere a copilului, atunci când se confruntă cu un cuib gol, ei pot ajunge cu ușurință în punctul în care s-a familia Gate, unde relația și-a urmat cursul și vor ceva mai mult”, a spus Stutman. https://www.insider.com/top-reasons-why-people-file-for-divorce-how-they-destroy-marriage-2021-5

Un nou studiu efectuat la Universitatea din Chicago a arătat că structurile proteice elaborate se acumulează de-a lungul timpului chiar și atunci când nu servesc niciunui scop, deoarece o proprietate biochimică universală și codul genetic forțează selecția naturală să le păstreze.Lucrarea a fost publicată pe 9 decembrie 2020 înNature. Majoritatea proteinelor din celulele noastre formează complexe specifice cu alte proteine, un proces numit multimerizare. La fel ca alte tipuri de complexitate din biologie, se crede că multimerii persistă de-a lungul timpului, deoarece conferă un beneficiu funcțional favorizat de selecția naturală . „Cum evoluează complexitatea este una dintre marile întrebări ale biologiei evolutive”, a declarat autorul senior Joseph Thornton, dr., Profesor de genetică umană, ecologie și evoluție la Universitatea din Chicago. „Explicația clasică este că structurile elaborate trebuie să existe deoarece conferă un anumit beneficiu funcțional organismului, astfel încât selecțianaturală determină stări de complexitate din ce în ce mai mari. În mod evident, în unele cazuri complexitatea este adaptativă, precum evoluția ochiului: ochii complexi văd mai bine decât cele simple. Dar la nivel molecular , am constatat că există și alte mecanisme simple care determină acumularea complexității. " Echipa de cercetare, condusă de Thornton și colegul postdoctoral al Universității din Chicago, Georg Hochberg, dr., Și-a propus să studieze evoluția multimerizării într-o familie de proteine ​​numite receptori de hormoni steroizi, care se asamblează în perechi (numiți dimeri). Ei au folosit o tehnică numită reconstrucție proteică ancestrală, un fel de „călătorie în timp” moleculară, a spus Thornton, care le-a permis să recreeze proteine ​​antice în laborator și să examineze experimental cum au fost afectate de mutații care s-au întâmplat cu sute de milioane de ani în urmă. Spre surprinderea lor, au descoperit că proteinele antice nu funcționau diferit atunci când erau asamblate într-un dimer decât dacă nu ar fi evoluat niciodată pentru a se dimeriza deloc. Nu a fost nimic util sau benefic în formarea complexului. Explicația pentru care forma dimerică a receptorului a persistat timp de 450 de milioane de ani sa dovedit a fi surprinzător de simplă. „Aceste proteine ​​au devenit treptat dependente de interacțiunea lor, chiar dacă nu este nimic util în acest sens”, a explicat Hochberg, care este acum lider de grup la Institutul Max Planck din Marburg, Germania. "Părțile proteinei care formează interfața în care partenerii se leagă au acumulat mutații care au fost tolerabile după evoluția dimerului, dar ar fi fost dăunătoare în starea solo. Acest lucru a făcut ca proteina să fie complet dependentă de forma dimerică și ar putea nu se mai întorc. Complexitatea inutilă s-a înrădăcinat, în esență pentru totdeauna. " Cercetătorii au arătat că principiile biochimice, genetice și evolutive simple fac inevitabilă înrădăcinarea complexelor moleculare. Genele care codifică fiecare proteină sunt supuse unei grindini constante de mutații de-a lungul generațiilor, dintre care multe ar perturba capacitatea proteinei de a se plia și de a funcționa corespunzător. O formă de selecție naturală numită selecție purificatoare elimină aceste mutații dăunătoare din populație. Odată ce o proteină evoluează pentru a se multimeriza, părțile care formează interfața pot acumula mutații care ar fi dăunătoare dacă proteina ar fi în stare solo, atât timp cât acestea pot fi tolerate în multimer. Selecția purificatoare întărește apoi forma complexă, împiedicând revenirea la starea solo. Cercetătorii au arătat că o regulă simplă și universală a biochimiei stă la baza înrădăcinării. Proteinele sunt alcătuite din aminoacizi, care pot fi solubili în apă sau hidrofobi, ceea ce înseamnă că se dizolvă ușor în ulei, dar nu în apă. De obicei, proteinele se pliază, astfel încât aminoacizii solubili în apă sunt la exterior și aminoacizii hidrofobi sunt la interior. Mutațiile care fac suprafața unei proteine ​​mai solubile în ulei afectează plierea acesteia, astfel încât selecția purificatoare le îndepărtează dacă apar în proteinele solo. Dacă proteina evoluează spre multimerizare, acei aminoacizihidrofobi de pe suprafața interfeței sunt ascunși de apă și devin invizibili pentru selecția purificatoare. Multimerul este apoi înrădăcinat, deoarece revenirea la starea solo ar expune interfața acum solubilă în ulei și dăunătoare. Acest „clichet hidrofob” pare a fi universal. Cercetătorii au analizat o bază de date masivă de structuri proteice , inclusiv sute de dimeri și proteine ​​solo asociate, și au descoperit că marea majoritate a interfețelor au devenit atât de hidrofobe încât forma dimerică este adânc înrădăcinată. Acest mecanism, care funcționează pe mii de proteine ​​de-a lungul a sute de milioane de ani, ar putea conduce la acumularea treptată a multor complexe inutile în interiorul celulelor. "Unele complexe au cu siguranță funcții importante, dar chiar și acelea vor fi înrădăcinate de clichetul hidrofob, făcându-le mai greu de pierdut decât ar fi altfel", a spus Hochberg. "Cu clichetul care funcționează constant în fundal, celulele noastre au construit probabil un stoc masiv de complexe înrădăcinate, dintre care multe nu au îndeplinit niciodată o funcție utilă sau de mult au încetat să o facă." Direcțiile viitoare includ investigarea dacă alte interacțiuni decât multimerizarea pot fi sau nu rezultatul înrădăcinării. „Aceasta a fost o poveste despre proteinele care dimerizează cu alte copii ale lor, ceea ce este un proces foarte comun”, a spus Thornton. "Dar există o mulțime de alte interacțiuni în celule și credem că este posibil ca unele dintre acestea să se fi acumulat în timpul evoluției din cauza unui tip similar de dependență dobândită de complexitatea moleculară." https://phys.org/news/2020-12-simple-evolution-useless-complexity.html

După un nou studiu adulții obezi au avut scăzut semnificativ în greutate paralel cu îmbunătățirea unor indici cardiometabolici după ce și-au restricționat alimentația la 4 sau 6 ore pe zi timp de 2 luni. „Aceste descoperiri sugerează că această formă de hrănire severă [cu timp limitat] este realizabilă și poate ajuta adulții cu obezitate să piardă în greutate, fără a fi nevoiți să-și contabilizeze caloriile”, potrivit Sofia Cienfuegos, doctorandă la Universitatea Illinois din Chicago, și colegi, a căror lucrare a fost publicată online 15 iulie în „ Metabolismul celular” . „Până când nu avem studii suplimentare care compară direct cele două diete sau caută să studieze timpul optim pentru post, aceste rezultate sugerează că cele 6 ore [hrănire cu timp limitat] ar putea avea sens pentru majoritatea oamenilor care doresc să urmeze o dietă zilnică de post. ", a declarat autorul principal Krista A. Varady, doctor, profesor de nutriție la aceeași universitate. Cercetătorii au emis ipoteza că regimul mai strict (4 ore) ar duce la o pierdere în greutate mai mare și scăderea tensiunii arteriale, precum și la un control glicemic mai bun și la nivel mai bun al indicelui de stres oxidativ. Cu toate acestea, participanții la ambele tipuri orare de alimentare   au consumat aproximativ 550 de calorii pe zi mai puțin decât participanții la grupul de control, iar după 2 luni au avut pierderi în greutate similare și alte rezultate. Rezultatele „sunt promițătoare și consolidează ceea ce am văzut în alte studii - dietele de post reprezintă o opțiune viabilă pentru persoanele care doresc să slăbească, în special pentru persoanele care nu doresc să numere calorii sau să găsească alte diete obositoare”, a spus Varady într-o declarație. „De asemenea, se spune că nu a existat niciun beneficiu suplimentar de pierdere în greutate pentru persoanele care au susținut un timp mai lung de [20 de ore] față de un post mai scurt de 18 ore”, a menționat ea. Trei tipuri de regimuri de alimentație intermitentă au devenit populare în ultimii ani, ceea ce poat „produce pierderi semnificative în greutate din punct de vedere clinic și conferi protecție împotriva bolilor metabolice”, au scris autorii pe fond. Postul alternativ zilnic constă în a mânca ad libitum (atât cât s-a dorit) în „zilele de sărbătoare”, iar apoi în ziua următoare și a repeta acest lucru, explică ei. Dieta 5: 2 presupune postul 2 zile pe săptămână și consumul normal timp de 5 zile. Studiul actual a comparat două tipuri de tip de post intermitent, - hrănire limitată de timp, care presupune doar alimentație în timpul a 4 ore (dieta războinică) sau 6 ore (dieta 18: 6) pe zi și post în restul zilei. Nu este clar dacă sărirea micului dejun este nefastă pentru gestionarea greutății, dar pacienții au putut fi mai complianți cu un regim alimentar în care pot mânca în obișnuit mesele cu familia, notează cercetătorii. Prin urmare, au comparat hrănirea restricționată după-amiază / începutul serii de la 1 la 19 PM (6 ore) sau de la 15 la 19 PM (4 ore). Au randomizat 58 de persoane cu vârst cuprinsă în intervalul de 18-65 de ani , cu obezitate (indicele de masa corporala [IMC], 30-49.9 kg / mp) , care au avut o greutate stabilă și au fost sedentare sau doar moderat active , dar nu au avut diabet de tip 2 . In medie, participantii au fost de 47 de ani, a avut un IMC de 37 kg / mp, și cântărește 100 kg (220 lbs); majoritatea erau femei (90%) și aproximativ 66% erau negre. Participanții au fost randomizați cu o hrănire timp de 4 ore (19 participanți), și cu o hrănire cu timp de 6 ore (20) și un grup de control (19). După o perioadă de 2 săptămâni de stabilizare a greutății (unde participanții au fost instruiți să mențină aceeași dietă, nivelul de activitate fizică și greutatea), au intrat în testul alimentar de 8 săptămâni. Participanții au fost lăsați să mănânce orice alimente, în orice cantitate, fără să-și numere caloriile în timpul orelor de hrănire și au fost încurajați să bea multă apă. Ceaiul negru, cafeaua sau sodă dietetică au fost de asemenea permise în orele de post. Participanții din grupul de control nu au primit sfaturi dietetice, dar au fost instruiți să păstreze aceleași obiceiuri alimentare și de activitate fizică pentru a-și menține aceeași greutate.  După 8 săptămâni, participanții la probele de hrănire cu timp limitat  au pierdut în medie 3,2% din greutatea lor inițială, în timp ce cei din grupul martor au pierdut 0,1% din greutatea lor inițială.   Participanții la cele două regimuri de hrănire cu timp limitat au avut reduceri similare în insulina de post , rezistența la insulină și markerul de stres oxidativ 8-izoprostan, dar adoptarea acestor două regimuri nu a avut niciun efect asupra tensiunii arteriale, LDL-colesterolului, HDL-colesterolului, sau trigliceridelor . Nu au fost raportate evenimente adverse grave. Participanții la grupurile de hrănire restrânsă au avut evenimente adverse ușoare (amețeli, greață, dureri de cap și diaree) care au atins apogeul în săptămâna 2 și apoi au dispărut până în săptămâna 3 și nu au reapărut. Rata de abandon a fost mai mică în grupul de hrănire cu timp de 6 ore (1 din 20 de participanți; 5%) decât în ​​grupul de hrănire cu timp de 4 ore (3 din 19 participanți; 16%) sau grupul de control ( 5 din 19 participanți; 26%).   Cei mai mulți oameni au întrerupt studiul din cauza conflictelor de planificare și, mai important, nimeni nu a renunțat din cauza faptului că nu le-a plăcut intervenția de hrănire cu timp limitat, subliniază cercetătorii. Ei recunosc că acesta a fost un studiu mic, și au evaluat hrănirea restricționată mai târziu în zi, în timp ce sensibilitatea la insulină a fost presupusă a fi mai mare dimineața. De asemenea, participanții nu au pierdut 5% din greutatea lor inițială semnificativ din punct de vedere clinic. „Deși aceste descoperiri sunt promițătoare, va fi nevoie de studii viitoare pentru a examina fezabilitatea [hrănirii în timp limitat] pe termen lung și, de asemenea, ca să se examineze dacă pierderea în greutate și beneficiile cardiometabolice observate aici pot fi susținute pe perioade mai lungi de timp”, au spus cercetătorii în final. Studiul a fost susținut de Institutele Naționale de Sănătate. Varady a raportat că a primit taxe de autor de la Hachette Book Group pentru cartea The Every-Other-Day Diet. Ceilalți autori nu au raportat relații financiare relevante. “Metabilsmul celulară”. Publicat online 15 iulie 2020 Postul creștin Postul(sl. пост) este înțeles în general ca o practică de abținere de la anumite mâncăruri, în anumite zile ale săptămânii (miercurea și vinerea) sau pe perioade mai lungi stabilite de Biserică, posturile (și însemnate încalendarul bisericesc). Totuși, postul este și o practică de nevoință sufletească și atenție sporită,trezvie. Postul include reținerea de la gânduri și fapte rele și de la relațiile conjugale. Zile de post Toate zilele de miercuri de peste an, în afara celor notate cu harți, pentru pomenirea vânzării lui Iisus Hristos de către Iuda Iscarioteanul. Toate zilele de vineri de peste an, în afara celor notate cu harți, pentru pomenirea Răstignirii Mântuitorului. Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august) Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie) Mănăstirile îi pomenesc pe îngeri în zilele de luni prin post. Sfinții Părinți despre post ”Stăpânește-ți pântecele atâta timp cât nu te stăpânește el pe tine.” - Patericul egiptean „Feriți-vã de a măsura postul cu o simplă înfrânare în ale mâncării. Cei ce se înfrânează de la mâncare, dar au purtări rele, se aseamănă diavolului care, deși nu mănâncă nimic, nu încetează să păcătuiască.” - Sfântul Vasile cel Mare „Fiilor, bine este a-l sătura pe cel flămând și sărac, și așa să postești.” - Patericul egiptean „E cu neputință să ardă focul în apă, e cu neputință pocăința fără post.” - Sfântul Ioan Gură de Aur „E un obicei răspândit la vremea postului mare, de a ne întreba unii pe alții câte săptămâni am postit. Și auzim pe unii: o săptămână, pe alții: două, pe unii: toate. Dar unde-i prisosirea dacă săvârșim postul cu mâinile goale de fapte bune? Când cineva îți va zice: „Eu am ținut tot postul”, răspunde-i: Eu aveam un dușman și m-am împăcat cu el, obișnuiam să bârfesc și m-am oprit, suduiam, și m-am lăsat.” - Sfântul Ioan Gură de Aur https://ro.orthodoxwiki.org/Postul Nu vi se pare că înțelepciunea antică repetă regula de 5/2 zile din test, În plus totul vine și cu pregătire sufletească și spirituală, un îndemn spre bine. Când te gândești că foarte multă lume ignoră aceste regului care vin dintr-o experiență umană acumulată în mii de ani iar progresiști de azi se comportă comform proverbului: “There are none so blind as those who will not see. The most deluded people are those who choose to ignore what they already know.” “Nu există nimeni atât de orbi ca cei care nu vor vedea. Cei mai amăgiți sunt cei care aleg să ignore ceea ce știu deja.” 1546 (John Heywood)

Pacient de 63 ani, fumător, tuse productiva mucoasa initial in prezent seaca, Atecedente Patologice BPOC

American Urological Association (AUA), Canadian Urological Association (CUA), Society of Urodynamics, Female Pelvic Medicine and Urogenital Reconstruction (SUFU) Asociația Americană de Urologie (AUA), în colaborare cu Asociația de Urologie din Canada (CUA) și Societatea de Urodinamică, Medicină Pelvină Femeină și Reconstrucție Urogenitală (SUFU), a emis un ghid pentru diagnosticul și tratamentul infecțiilor recurente necomplicate ale tractului urinar (UTI-uri) ), subliniind importanța uroculturilor și a administrării antibioticelor. [ 1 ] Evaluare Trebuie să se obțină un istoric complet al pacientului și să se facă un examen pelvin la femeile care prezintă rUTI (infectie urinaraă recurentă). Un diagnostic de rUTI depinde de rezultatele pozitive ale culturii de urină în prezența episoadelor simptomatice anterioare. Studiile de urină trebuie repetate dacă se suspectează contaminarea unei probei urinare; trebuie luată în considerare o probă recoltată prin cateter. La pacientul cu indiciu de rUTI, cistoscopia și imagistica tractului urinar superior nu trebuie efectuate de rutină. Examenul sumar de urină, urocultura și antibiograma trebuie efectuate pentru fiecare episod simptomatic de cistită acută înainte de începerea tratamentului pentru rUTI. Tratament inițial poate fi oferit pentru a selecta pacienții cu rUTI care au episoade acute în timp ce rezultatele uroculturii de urină sunt în așteptare. Bacteriurie asimptomatică Testele de urină de supraveghere, inclusiv urocultura, nu trebuie efectuate pentru rUTI asimptomatice. Bacteriuria asimptomatică (ASB) nu trebuie tratată. Terapia de primă linie pentru UTI simptomatice la femei ar trebui să depindă de antibiograma locală. rUTI la pacienții cu episoade acute de cistită tratamentul trebuie să aibă cu o durată de antibioterapie cât mai scurtă și rezonabilă (în general, ≤7 zile). rUTI la pacienții cu episoade acute de cistită ale căror culturi de urină prezintă rezistență la antibiotice orale pot fi tratate cu antibiotice parenterale orientate spre cultură pentru o perioadă cât se poate de scurtă (rezonabil, în general, ≤7 zile). Profilaxia antibotică Pot fi prescrisă profilaxia antibiotică pentru a reduce riscul de UTI viitoare la femeile de toate vârstele diagnosticate anterior cu UTI în funcţie de riscuri, beneficii și alternative. Profilaxia nonantibiotică Profilaxia cu merişor poate fi oferită femeilor cu rUTI. La final Examenul de urină post-tratament sau urocultura pot fi efectuate pentru a verifica statusul de vindecare nu trebuie efectuate la pacienții asimptomatici. Uroculturile trebuie repetate pentru a ghida managementul atunci când simptomele UTI persistă în ciuda terapiei antimicrobiene. Terapia cu estrogen Terapia vaginală cu estrogen, dacă nu este contraindicată, ar trebui recomandată femeilor perimenopauză și postmenopauză cu rUTI pentru a reduce riscul de UTI viitoare. https://reference.medscape.com/viewarticle/931331

Societatea Internațională de Hipertensiune (ISH) și-a lansat recomandările globale privind gestionarea hipertensiunii la adulții cu vârste deşi peste 18 ani, în iunie 2020. Atunci când este posibil, ISH a diferențiat între „îngrijire optimă” (standard de îngrijire bazat pe dovezi) și „îngrijire esențială” (standarde minime de îngrijire în setările cu scadere uşoară). Recomandările selectate sunt prezentate mai jos . Clasificarea hipertensiunii Măsurarea tensiunii arteriale la cabinetul medical (TA) se referă la maăsurarea tensiunii arteriale într-un mediu izolat la cabinetul medical sau de un personal medical, preferabil fără stresul generat de "halatele albe", cu un pacient liniştit şi odihnit. Masurarea Tensiunii arteriale in regim ambulatoriu (ABPM) se referă la masurarea cu un dispozitiv de tip holter TA pe parcursul a 24 de ore sau mai mult . pacientul avind o rutina zilnică Masurarea Tensiunii arteriale la domiciliu (HMPM) este o măsurare auto-înregistrată a a tensiunii arteriale luată la domiciliu sau la serviciu și se corelează mai îndeaproape cu rezultatele monitorizării ambulatorii în 24 de ore sau în timpul zilei Măsurarea tensiunii arteriale la cabinet (TA) BP normal: <130 mmHg (sistolic [SBP]) și <85 mmHg (diastolic [DBP]) Normal ridicat: 130-139 mmHg SBP și / sau 85-89 mmHg DBP Hipertensiune arterială de gradul 1: 140-159 mmHg SBP și / sau 90-99 mmHg DBP Hipertensiune arterială de gradul 2: ≥160 mmHg SBP și / sau ≥100 mmHg DBP Criterii de hipertensiune Cabinet, ambulatoriu (ABPM) și domiciliu (HBPM) (SBP / DBP [mmHg]) Cabinet (BP): ≥140 și / sau ≥90 mmHg ABPM: 24-ore media ≥130 și / sau ≥80 mmHg; media zilei / treaz de ≥135 și / sau ≥85 mmHg; noaptea / somn ≥120 și / sau ≥70 mmHg HBPM: ≥135 și / sau ≥85 mmHg Diagnosticul de hipertensiune Managementul măsurării Tensiunii Arteriale (TA) la cabinetul medica şi în afara lui La prima vizită lla cabinet a pacientului, măsurați concomitent TA în ambele brațe. Dacă o diferență> 10 mmHg este consecventă între brațele la măsurători repetate, utilizați brațul cu TA mai mare. Dacă se constată o diferență> 20 mmHg, luați în considerare o evaluare suplimentară. TA la cabinet <130/85 mmHg: Reevaluarea se poate face după ani (după 1 an dacă există alți factori de risc) la cabinet TA 130-159 / 85-99 mmHg: Confirmați cu măsurarea ABPM sau HBPM sau confirmați prin măsurări repetate la cabinet. Dacă HBPM <135/85 mmHg sau ABPM 24 de ore <130/80 mmHg, reevaluați după 1 an; Dacă HBPM ≥135 / 85 mmHg sau ABPM 24 ore ≥130 / 80 mmHg, atunci hipertensiunea arterială este diagnosticată. TA la cabinet> 160/100 mmHg: Finalizare diagnostic în câteva zile sau săptămâni. Investigaţii recomandate Laborator, electrocardiografie (ECG) și imagistică Laborator: Niveluri de sodiu, potasiu, creatinină serică, glicemia a jeun; viteza estimată de filtrare glomerulară; profil lipidic, Sumar de urină ECG cu 12 canale pentru detectarea fibrilării atriale, hipertrofiei ventriculului stâng, bolilor cardiace ischemice Alte teste, dacă este necesar, dacă se suspectează leziuni ale organului sau hipertensiune arterială secundară Tratamentul hipertensiunii Hipertensiune arterială de gradul 1 (140-159 / 90-99 mmHg) Începeți intervențiile în stilul de viață (renunțarea la fumat, exerciții fizice, scădere în greutate, reducerea sării și a alcoolului, alimentație sănătoasă) Inițiați farmacoterapia la pacienții cu risc ridicat (boli cardiovasculare, boli renale cronice, diabet sau leziuni ale organelor) și la cei cu BP persistent ridicat după 3-6 luni de intervenție în stilul de viață Hipertensiune arterială de gradul 2 (≥160 / 100 mmHg) Începeți imediat farmacoterapia Începeți intervențiile în stilul de viață Obiectivele controlului BP Obțineți controlul BP în termen de 3 luni Vizează cel puțin o reducere a BP de 20/10 mmHg, în mod ideal la <140/90 mmHg <65 ani: BP țintă <130/80 mmHg dacă este tolerat (dar> 120/70 mmHg) ≥65 ani: BP țintă <140/90 mmHg dacă este tolerat; Individualizarea BP țintă poate fi luată în considerare la cei care sunt fragili, independenți și care pot tolera terapia Farmacoterapie (dacă BP necontrolată după 3-6 luni de la intervenția în stilul de viață) Luați în considerare monoterapia la hipertensiunea arterială de gradul 1 cu risc scăzut și la vârstnici (> 80 de ani) sau la pacienții fragili. Un regim simplificat cu dozare o dată pe zi și combinații cu o singură pilulă este ideal. Pentru pacienții care nu sunt negri sau pacientele care nu sunt gravide sau nu planifică sarcina: Etapa 1: Utilizați o combinație de medicamente cu doză mică de doză mică (inhibitor al enzimei care convertește angiotensina [ACEI] sau blocant al receptorului angiotensinei [ARB] + blocant al canalului de dihidropiridină-calciu [DHP-CCB]) Pasul 2: Creșteți doza la combinația medicamentoasă Pasul 3 (triplă combinație): adăugați un diuretic tiazidic sau tiazidic Pasul 4 (hipertensiune arterială rezistentă): combinație triplă plus spironolactonă sau, alternativ, doxazosină amiloridă, eplerenonă, clonidină sau un beta-blocant Pentru pacienții negri (sau "latinos") şi pacientele din acestă categorie care nu sunt gravide sau care nu planifică sarcina: Pasul 1: Utilizați o combinație de medicamente cu doze mici de doză mică (de exemplu, ARB + ​​DHP-CCB sau DHP-CCB + tiazidă / tiazidă asemănătoare cu tiazidă) Pasul 2: Creșteți doza la combinația medicamentoasă Pasul 3 (tripla combinație): adăugați un diuretic sau ARB sau ACEI Pasul 4 (hipertensiune arterială rezistentă): combinație triplă plus spironolactonă sau, alternativ, doxazosină amiloridă, eplerenonă, clonidină sau un beta-blocant articol din https://reference.medscape.com/viewarticle/931364#vp_2

Oxid azotic în COVID-19 Gravitatea insuficienței respiratorii a COVID-19 la unii pacienți a luat prin surprindere comunitatea medicală. Și ca răspuns, acea comunitate a încercat aproape orice lucru care pare rezonabil în efortul de a îmbunătăți rezultatele - și, în unele cazuri, ca măsuri de ultimă instanță pentru a salva vieți. Unul dintre acestea este oxidul nitric inhalat (NO). Medscape a vorbit cu medicul anestezist Lorenzo Berra, medic, director medical de îngrijire respiratorie la Spitalul General din Massachusetts și Reginald Jenney, profesor asociat de anestezie la Harvard Medical School, despre cercetările sale, care își propun să clarifice rolul NO-ului gazos în prevenirea și tratamentul COVID-19. Ce este NU? Cum se folosește în tratamentul afecțiunilor pulmonare? Gazul inhalat NO este un vasodilatator pulmonar selectiv (de exemplu, nu dilată circulația sistemică). Acesta a fost utilizat în principal pentru a crește oxigenarea sistemică prin reducerea rezistenței vasculare pulmonare în regiunile pulmonare ventilate, îmbunătățind astfel potrivirea ventilație-perfuzie (V / Q). Oxidul nitric este aprobat de FDA pentru utilizare la nou-născuți prematur și la termen cu hipertensiune pulmonară persistentă , dar a fost utilizat și off-label timp de zeci de ani în UCI pentru adulți și în sala de operație pentru tratarea pacienților cu hipertensiune arterială pulmonară , sindrom de detresă respiratorie acută , hipoxie și insuficiență ventriculară dreaptă după o intervenție chirurgicală cardiacă sau transplant pulmonar . Am înțeles că în prezent sute de spitale folosesc NO ca strategie de salvare pentru COVID-19. Ce dovezi avem pentru a sugera că NU are beneficii terapeutice în COVID-19 severă? În mod tradițional, NO a fost utilizat ca terapie de salvare pentru pacienții extrem de hipoxici și pentru a preveni necesitatea oxigenării cu membrană extracorporeală sau a unui alt tratament agresiv. Dar nu am avut un studiu recent recent cu multicentrul de NO, deoarece volumele cu debit mic au fost utilizate pe scară largă pentru a optimiza ventilația pulmonară la pacienții cu ARDS. NO a fost studiat în grupuri mici de pacienți cu ARDS - dar nu într-un studiu randomizat mare. Toată lumea este de acord că mulți pacienți cu COVID-19 severă prezintă insuficiență respiratorie acută și hipoxemie. Studiile în curs încearcă să descrie mai bine fenotipurile insuficienței respiratorii în această boală. ARDS este un sindrom - cu cauze eterogene. Unii pacienți dezvoltă boala parenchimatică tipică, cu V / Q improprii și un spatiu mort neperfuzat crescut. COVID-19 produce un proces inflamator, cu tromboză difuză în patul vascular pulmonar. Acest proces inflamator este extrem de important. Un grad ridicat de implicare vasculară se găsește deseori la autopsie - mult mai mult decât ne așteptam. NO este de așteptat să funcționeze la pacienții cu dinamică pulmonară diferită - complianţă scăzută sau crescută? Este ceva ce sperăm să învățăm din cercetările noastre. Din punct de vedere strict fiziologic, de NO ar trebui să beneficieze de ambele tipuri de pacienți. Pentru pacienții cu dovezi de complianţă scăzută, NO îmbunătățește oxigenarea sistemică prin îmbunătățirea raportului V / Q. În complianţa crescută, NO poate produce, de asemenea, o îmbunătățire semnificativă prin reducerea presiunii arterei pulmonare. Cum evaluați răspunsul pacientului la NO inhalat? Este dependent de doză și cât timp este utilizat? NO are efecte multiple în vasculatura pulmonară. Oxigenarea sistemică îmbunătățită este de obicei observată în câteva minute și nu necesită o doză mare de NO. Unii medici încep de la 10-40 ppm. Când l-am folosit înainte de COVID-19 la pacienții cu insuficiență respiratorie acută, de obicei începem să adăugăm NO gaz la 20 ppm sau 40 ppm și să așteptăm 1 oră. Căutăm cel puțin o îmbunătățire a oxigenării cu 20%. Aceasta ne spune dacă pacientul este un respondent sau nu răspunde la NO inhalat. Pacienții pot rămâne pe acest gaz săptămâni întregi. Respirarea dozelor mari de NO inhibă producerea endogenă de NO prin NO-sintaza. Astfel, este important ca pacienții să fie scoşi progresiv de sub NO prin inhalare. Dacă este oprit prea abrupt, există riscul de hipertensiune pulmonară ca rebound. Ca urmare, îmbunătăţirea oxigenării este răspunsul acut la NO în rândul pacienților cu COVID. Însă folosiți diferit NO pentru prevenirea bolilor severe. Care ce vă bazaţi? În această boală, indiferent de răspunsul la oxigenare, NO are potențialul de a fi virucid împotriva coronavirusului responsabil de boala COVID-19. Deci nu administrăm NO doar pentru îmbunătățirea oxigenării, pe care o observăm de obicei, ci și pentru acest efect antiviral. În plus față de vasodilatația pulmonară selectivă, NO are alte trei efecte de interes în terapia cu COVID19. Primul este antiinflamator - NO s-a dovedit că induce un răspuns antiinflamator, precum și un efect antitrombotic secundar, reducând agregarea trombocitelor în vasele pulmonare. NO este, de asemenea, un bronhodilatator. În studiile noastre de la sfârșitul anilor 1990, am demonstrat că adulții cu astm ușor şi-au îmbunătățit rezultatele FEV1 după inhalarea de NO. Dar cel mai atrăgător efect potențial al NO pentru COVID-19 care are acum nevoie de confirmare este acțiunea sa antivirală. În 2003-2004 în timpul focarului de SARS din China, un grup de clinicieni nu a folosit NO la pacienții cu ARDS SARS . Medicii au raportat că radiografiile toracice ale pacienților cărora li s-a administrat NO inhalat s-au ameliorat mult mai repede. Oxigenarea sa îmbunătățit, iar efectul a fost de durată. În raportul lor, autorii au spus că nu au mai văzut niciodată așa ceva cu NO. De obicei, există un răspuns acut al oxigenării îmbunătățite, dar nu și o ameliorare rapidă pe radiografia toracică. Am început să ne întrebăm dacă NO poate avea efecte virucide în COVID19. Alte grupuri au testat efectele medicamentelor donatoare de NO la pacienții infectați cu specii de coronavirus și au descoperit că virusul s-a eliminat mai repede și că asigură supraviețuirea celulelor eucariote. Un efect similar s-a demonstrat la copiii cu bronșolită virală , la care o doză mare (160 ppm) de NO gaz a dus la eliminarea infecției. O doză tipică pentru copii și adulți în UCI este de la 5 ppm la 20 ppm. Doza maximă recomandată de FDA este de 80 ppm - deci vorbim despre doze duble sau chiar mai mari de NO. Doza mare de NO este sigură. De exemplu, am utilizat cu succes o doză de 200 ppm într-un protocol de utilizare pentru un pacient cu fibroză chistică care a avut o pneumonie bacteriană poliantibiorezistentă . Pacientul a tolerat utilizarea unei doze mari de NO. De remarcat, infecția acută s-a eliminat și am observat o schimbare a modelului de rezistență bacteriană. Combinând toate aceste dovezi, nu avem dovezi directe că NO va avea efecte antivirale în CoV-2, dar, deoarece acest coronavirus este similar cu 80% în cazul CoV-1, am decis să testăm ipoteza dacă doza mare de NO este virucidă. Dacă utilizați NO în principal pentru efectele sale antivirale, îl începeți într-o etapă anterioară a bolii decât ar fi folosit ca parte a unei strategii de salvare pentru cazurile de COVID-19 sever? Corect. Cu cât începem mai devreme un tratament inhalat cu NO, cu atât rezultatul este mai bun. Bănuim că dozele antivirale optime de NO sunt mult mai mari decât cele utilizate în mod convențional pentru a îmbunătăți raportul V / Q sau pentru a produce vasodilatație pulmonară. Aceasta este baza pentru o mare parte din cercetările noastre în curs. Cum cercetaţi dvs. potențialul antiviral al NO inhalat în COVID-19? Împreună cu profesorul și mentorul meu, Dr. Warren Zapol, și colegii mei, Dr. Fumito Ichinose, Dr. Robert Kacmarek , Dr. N. Stuart Harris și Dr. Ryan Carroll , avem patru studii în curs de desfășurare a NO care au ca scop prevenirea simptomelor COVID-19 sau agravarea bolii la mai multe grupuri de pacienți, cu peste 200 de pacienți în fiecare studiu. Studii de cazuri severe de COVID-19 Primul este un studiu clasic randomizat multicentric la pacienții grav bolnavi, care sunt intubați pentru insuficiență respiratorie hipoxică și care primesc ventilație mecanică . NO se începe în 72 de ore de la admitere și se livrează continuu timp de 48 de ore. Urmărim îmbunătățiri ale oxigenării, timpul petrecut în ventilator, durata șederii în UCI și durata șederii în spital. Studii cazuri ușoare COVID-19. Deoarece credem că, cu cât începem să administrăm NO căt mai repede, cu atât este mai bine. Un al doilea studiu randomizat implică pacienții cu COVID-19 care sunt spitalizați cu pneumonie, dar nu sunt intubați sau nu primesc ventilație mecanică. Pacientul poartă o mască bine ajustată pe care am dezvoltat-o ​​și propriul nostru dispozitiv de eliberare a NO (numit „flautul magic”), iar grupul de tratament primește o doză mare de terapie de inhalare NU de două ori pe zi, timp de 30 de minute, până la externarea sau progresia către intubație și admiterea în UCI. . Studiu ED.  (ED = compartiment urgenţă) Dr. N. Stuart Harris este investigatorul principal al celui de-al treilea proces, care este un studiu ED controlat cu placebo, dublu orb. La fel cum antibioticele administrate precoce pot fi o salvare în sepsis, credem că această cohortă ED (simptomatică, dar fără boală pulmonară avansată sau leziune) este cea mai probabilă să răspundă bine la această terapie. Pacienții cu simptome legate cel mai probabil de COVID-19 sunt randomizați, iar grupul de tratament primește un tratament de 30 de minute de NO inhalat la doze de până la 250 ppm. Pacienții sunt apoi externati. Măsurile privind rezultatele includ comparații în cele 28 de zile ulterioare ale nevoii de revenire la DE, spitalizare, intubație și deces.    Studiu de prevenire COVID-19 al lucrătorilor medicali. Al patrulea proces folosește NO pentru a preveni simptomele angajaților din asistența medicală care îngrijește pacienții cu COVID-19. Până în prezent, peste 500 de angajați ai Spitalului General din Massachusetts au dezvoltat COVID-19. Voluntarii randomizați în grupul de tratament li se administrează 10 minute de NO inhalare la începutul fiecărei ture de lucru și 10 minute din nou la sfârșitul schimbului, respirând o doză de 160 ppm în aer. Voluntarii nu sunt testați pentru virus; ideea este de a evita simptomele și pozitivitatea virală la 28 de zile. Este vorba despre studiile inițiate de investigatori, gazul NO fiind furnizat de producător pentru UCI și pentru studii internaționale. Înscriem paciențiicu un ritm bun. Avem, de asemenea, un studiu in vitro, în parteneriat cu Dr. Ron Corley de la Laboratoarele Naționale de Boli Infecțioase Emergente, care explorează efectele antivirale ale compușilor donatori NO asupra virusului SARS-CoV-2. Pe baza lucrărilor anterioare pe SARS-CoV în 2003-2005, tratăm virusul SARS-CoV-2 crescut în cultura celulară cu donatori de NO pentru a determina efectul antiviral, precum și pentru a elucida mecanismele acestuia. Are NO efecte sistemice sau potențiale reacţii adverse care trebuie monitorizate? Când gazul NO nu se amestecă cu oxigenul pe măsură ce este livrat pacientului, acesta formează dioxid de azot, care este toxic pentru țesutul pulmonar la peste 2 ppm. Astfel, monitorizăm nivelurile de dioxid de azot la toți pacienții studiați. Niciun gaz nu este metabolizat rapid de hemoglobină atunci când intră în contact cu plămânii. Este transformat imediat în nitrați și nitriți, care sunt în cele din urmă curățați de rinichi. NO inhalat nu are efecte hemodinamice sistemice despre care nu suntem avertizaţi. Există o precauţie la pacienții cu o fracție de ejecție scăzută, în special la cei cu insuficiență cardiacă acută stângă și edem pulmonar. La acești pacienți cu presiuni mari , evităm utilizarea NO. Pacienții cu insuficiență de methemoglobină reductază pot dezvolta methemoglobinemie în prezența NO, care trebuie tratată imediat. Este o stare foarte rară. Am tratat mii de pacienți cu NO la MGH și nu am întălnit-o niciodată. Cu toate acestea, monitorizăm nivelul de methemoglobină la toți pacienții. Cealaltă problemă de siguranță este afectarea renală. Nici un studiu randomizat nu a demonstrat că NO provoacă leziuni renale, deși a existat o metaanaliză care a concluzionat că NO la pacienții cu ARDS și șoc septic este asociat cu o creștere a leziunilor renale acute . Mulți dintre acești pacienți au primit NO ca ultimă soluție și au fost foarte bolnavi când a fost utilizat gazul. Nu știm dacă leziunea renală este pur și simplu un factor suplimentar. Am decis să includem evaluarea incidenței leziunilor renale și necesitatea terapiei de susţinere renală ca şi siguranţă. Utilizați NO pentru pacienții COVID-19 în afara studiului? Și dacă un pacient care se află în grupul de control și nu primește NO sau dacă pacienții progresează în ciuda NO timp de 48 de ore, sunt eligibili pentru NO administrarea în afara procesului? Acestea sunt încercări pragmatice. Astfel, echipa UCI are voie să admininstreze NO gaz (sau orice altă terapie aprobată clinic) sau să folosească NO în grupul de control. Dr. Lorenzo Berra este un medic anestezist și intensivist la Spitalul General din Massachusetts și membru al Centrului de anestezie MGH al Dr. Warren Zapol pentru cercetarea îngrijirii critice. Activitățile sale actuale de îngrijire a pacienților sunt concentrate pe grija pentru pacienții bolnavi critici și familiile lor. Cercetările sale principale și interesele academice implică cercetare translațională pentru a îmbunătăți diagnosticul, tratamentul și îngrijirea pacienților bolnavi critic cu insuficiență cardiopulmonară sau infecții severe. interviu de Laura A. Stokowski, RN, MS la 26 mai 2020 https://www.medscape.com/viewarticle/931126#vp_1

Pinel Livrarea nebunului James C. Harris, MD Afilierile Autorului Arch Gen Psihiatrie. 2003; 60 (6): 552. doi: 10.1001 / archpsyc.60.6.552 Omul se naște liber; totuși peste tot el este în lanțuri. —Jean-Jacques Rousseau, 1762 ÎN TIMPUL Revoluției Franceze și al Imperiului Napoleon, Philippe Pinel (1745-1826) a devenit medicul sanatoriilor de la Bicêtre (1793-1795), medic șef la "Hospiciul Salpêtrière" (1795-1826), profesor la Școala de sănătate din Paris și medic personal la Napoleon. Clinician și cercetător, lucrările sale cele mai cunoscute sunt Nosografie filosofică (6 ediții; 1798-1818), Tratat despre nebunie (2 ediții; 1800 și 1809) și Medicină clinică(1802, 1804 și 1815). El a distins 4 grupuri largi de tulburări mentale: melancolie, manie, demență și retard mental. Pinel a arătat o mare compasiune față de pacienții săi și a căutat să integreze bolile mentale în medicină. Abordarea sa umană a condus la eforturi ulterioare în numele drepturilor cetățenilor cu boală mintală, a celor arestaţi involuntar și a celor care reclamă nevinovăţia infracțiunilor pe motive de nebunie şi toate problemele care implică drepturile omului. El a adus o abordare empirică a psihiatriei și a propus ca în istoria naturală a bolii mintale, fiecare boală: „să reprezinte intersecția unei ființe umane într-un moment specific din viață cu o boală într-un anumit stadiu al dezvoltării ei”, El este un adept al medicinei moderne și geneticii care se întreabă de ce o persoană dezvoltă o boală specifică la un moment dat din viața sa. Cea mai timpurie formulare a lui Pinel a abordării sale asupra bolilor mintale se regăsește în Memoriul său despre nebunie , pe care l-a citit la Societatea pentru istorie naturală din Paris, la 11 decembrie 1794. Bazându-se pe experienței sa de la Bicêtre, a fost un apel către guvernul revoluționar pentru construirea unor facilități în care pacienții bolnavi mintali ar putea primi tratament uman. El a căutat „principii fixe derivate din natura pe care să se bazeze managementul și supravegherea”. El a afirmat că nebunia nu ar trebui să implice în niciun caz o abolire totală a facultăților mentale. Dimpotrivă, tulburarea atacă de obicei o singură facultate parțială, cum ar fi percepția ideilor, judecata, raționamentul, imaginația, memoria sau sensibilitatea psihologică. El și-a prezentat modelul de tratament psihologic, discutând principiile metodei umane care l-au făcut fondatorul psihiatriei în Franța. Pinel a subliniat că pacientul trebuie angajat psihologic în tratament. Medicul trebuie să înțeleagă istoricul natural al bolii și orice evenimente precipitate și, pe baza acestor cunoștințe, să pregătească un istoric de caz exact. În mai 1795, Pinel a fost numit medic șef la Salpêtrière, ospiciul pentru femei din Paris. Salpêtrière era de aproape două ori mai mare decât Bicêtre; acesta adăpostea 6700 de femei dispărute, cele mai multe dintre ele fiind în vârstă și infirme și a servit ca spital pentru femei, închisoare și adăpost pentru femei tinere însărcinate. Rezidenți au fost bolnavi mintali, cu deficiențe cognitive, nevăzători și cei cu handicap fizic. Pinel a examinat pacienții și i-a triat pe cei care pot beneficia de tratament psihologic la un cabinet specializat. El a creat modelul unui spital în cadrul unui ospiciu, preferând ca persoanele cu boli mintale să fie adăpostite într-un cadru spitalicesc. Pinel a eliberat femeile din lanțuri și a instituit reforme cu ajutorul lui Jean Baptiste Pussin și al doamnei Marguerite Jubline Pussin, care au fost transferate la Salpêtriere de la Bicêtre. La începutul celei de-a treia republici (1878), Salpêtrière a comandat lui Tony Robert-Fleury, un pictor specializat în istorie și scene de gen, influențat de realism și impresionism, să picteze "Pinel - eliberarea femeilor din lanțuri". Robert-Fleury câștigase o medalie de onoare la Salonul de la Paris în 1870 pentru Ultimele sale zile la Corint și pictase personaje din Revoluția Franceză ( Charlotte Corday la Caen , 1874). Faţă de gestul eroic arătat în tabloul lui Pinel, al lui Charles-Louis Muller, în acest tablou, Pinel stă liniștit la stânga centrului, baston în mână. O tânără îngenuncheează în dreapta lui și îi sărută mâna în recunoștință. Gardienii, matronii și alți oficiali îl înconjoară. Jumătatea stângă a tabloului este liniștită, cu bărbați și femei care se uită calm; o femeie ține un prunc sau o păpușă, iar un bărbat apucă sub braț o carte, poate un registru de spital. În fundal 2 femei, nelimitate în mișcările lor, coboară scările. În centru, o femeie stă îmbrăcată într-o îmbrăcăminte, care amintește de rochia revoluționară, în timp ce o însoțitoare, poate Pussin, îndepărtează ultimul dintre lanțurile din jurul taliei; alte lanțuri stau într-o grămadă pe pământ. O femeie preocupată din stânga lui Pinel, eventual Madame Pussin, observă. Partea dreaptă a tabloului exemplifică agitația ospiciului. Lanțurile sunt atașate de bare verticale de fier. Sub acoperiș, femeile par neliniștite în timp ce stau în așteptarea eliberării lor. O femeie agitată se îndreaptă înainte în lanțurile ei. O altă femeie pare preocupată și se încruntă; alta se află pe pământ în convulsi sau într-o criză isterică. O femeie mai în vârstă își întinde brațele spre ea dorind să o aline. Pacienții par dispuși în mod natural, iar atunci când sunt tratați uman, se ajuta unii pe alții. https://jamanetwork.com/journals/jamapsychiatry/fullarticle/207489

HILIPPE PINEL (1745-1826) a ajuns la Paris, Franța, în 1778 după ce și-a încheiat studiile medicale la Toulouse și Montpellier. A îndrumat matematica, a tradus texte medicale, s-a afundat în studiul istoriei naturale și a noii epistemologii empirice a lui John Locke și a lui Etienne Condillac și a editat Gazette de santé ( Journal of Health ). Gestionarea greșită a melancoliei unui prieten, care duce la moartea sa, a stimulat interesul lui Pinel pentru bolile mintale. Ulterior, a lucrat ca consultant la o clinică de psihiatrie privată din Paris. 1 (pp68-69) El și-a exprimat interesul pentru efectele psihologice ale tratamentelor populare, precum cele ale lui Anton Mesmer („medicina imaginației”), fără a susține explicațiile lor. În 1793, numit medic al infirmarilor de la Bicêtre, un ospiciu public pentru bărbați chiar în afara Parisului, el a adus ideile inspirate din revoluționarele Drepturilor Omului, declarată de Adunarea Națională Franceză în 1789. Ospiciul conținea 4000 de rezidenți. Au fost condamnați criminali, deținuți politici deținuți "de lettres de cachet" (încarcerați fără proces pe autoritatea regelui), cerșetori care simulau boala pentru a stârni milă, pacienți cu handicapuri fizice, epilepsie sau boli cronice și bărbați în vârstă; dintre ei, 200 au fost caracterizaţi ca şi nebuni. Acești bărbați nu aveau aer proaspăt și lumina soarelui în celulele lor, dormeau în paturi făcute din paie și primeau doar 1 masă în fiecare zi. Cei mai violenți erau înlănțuiți la stâlpi sau la tavane. Câțiva însoțitori au fost instruiți în general numai în folosirea forței și a pedepsei. Pinel și-a început activitatea în timpul Primei Republici Franceze, în mijlocul Regatului Terorii. Fiul său mai mare, Scipion Pinel (1795-1859), a povestit o poveste dramatică într-o adresă memorială a Academiei Franceze de Medicină din 1836 despre modul în care tatăl său s-a apropiat de Georges Couthon, membru de frunte al Comitetului pentru siguranță publică, în 1792, solicitând scoaterea lanțurilor în Azile. Paralyticul Couthon a venit să inspecteze „fiarele sălbatice”, punând la îndoială sănătatea mintală a lui Pinel ca urmare a cererii și l-a avertizat, „[Țu] dacă ascunzi dușmanii oamenilor”. Scipion a raportat că peste 50 de pacienți cu diverse diagnostice au fost eliberați din lanțuri. Istoricul Dora Weiner, citând surse franceze, afirmă că nu există o confirmare a aceastei poveşti. Nu există dovezi că Couthon a vizitat Bicêtre sau a fost chiar la Paris la acea vreme. În manualul lui Pinel „ Tratat despre nebunie”, îl creditează clar pe Jean Baptiste Pussin, guvernatorul secției pentru nebuni de la Bicêtre, cu această inovație. Pussin datează abolirea lanțurilor din 1797 6 ; a fost o aplicare empirică a tratamentului moral (psihologic) inițiat de Pinel. Pussin a interzis, de asemenea, personalul de a pedepsi fizic, după care a folosit cămăşi de forţă pentru reținere. Pinel a folosit experiența lui Pussin în dezvoltarea demersului său de tratament, dar „a pus ordine și precizie în observațiile [lui Pussin] 5 (pxlvi, xlix); Ulterior, Pinel a eliminat înlănțuirea femeilor de la Salpêtrière Hospice din Paris. În 1849, în timpul celei de-a doua republici franceze, timp de o vigoare revoluționară reînnoită, Charles-Louis Muller (1815-1892) a primit o comandă de la Academia de Medicină din Paris pentru a crea o pictură eroică a lui Philippe Pinel destinată sălii de ședințe. Tabloul este probabil bazat pe adresa memorială suspectă a lui Scipion Pinel și pe propria pictură eroică a tatălui său. Muller pictase anterior scene din Revoluția Franceză; cea mai cunoscută lucrare a sa este "Last Roll Call of the Victims of the Terror" . Student a lui Antoine-Jean Gros, este posibil să fi modelat compoziția artistică după "vizita lui Napoleon" a lui Gros în casa ciumei din Jaffa, undeă Napoleon atinge un pacient care a fost infectat cu ciuma. Pinel este afişat într-o postură similară cu cea a lui Napoleon, înfățișând știința care depășește ignoranța. Într-o scenă emoționantă, tabloul îl arată pe Pinel care eliberează nebunii din lanțurile lor ( le geste de Pinel ). El alături de el stau tineri medici și asociați într-o curte din Bicêtre, cu oraşulParis în fundal. El poruncește unui bărbat, eventual al lui Pussin, să desfacă manșetele de fier care țineau lanțurile rămase la brațul unui bărbat în vârstă şi fragil. În extrema dreaptă, un bărbat îmbrăcat în zdrențe arată spre încheieturile sale odată legate; un altul își ține cătușele în aer. Alții - chinuiți, cu dizabilități sau cu deficiențe cognitive - exprimă uimirea față de umanitarismul lui Pinel. Unii sunt ajutați să meargă după perioade de lungă închisoare. Jean-Etienne-Dominique Esquirol, succesorul lui Pinel, stă la dreapta lui Pinel respectând cu atenție procedura; cu un caiet roșu și cu mâna în mână, documentează activitățile lui Pinel. Deși această pictură nu este exactă din punct de vedere istoric (eliberarea nu a avut loc în 1792, iar Esquirol, niciodată la Bicêtre, nu a ajuns la Paris până în 1799), "Le geste de Pinel" semnifică contribuția terapeutică mult mai mare a lui Pinel: introducerea moralului său (blând dar tratament ferm și sensibil psihologic). El a precizat că, dacă medicul angajează partea sănătoasă a personalității în tratament, uneori este posibilă o cură. Într-adevăr, în primul său an la Bicêtre, Pinel a raportat că 25 dintre cei 200 de pacienți s-au recuperat. Abordarea psihologică a tratamentului lui Pinel reprezintă o schimbare de paradigmă în tratamentul bolilor mintale; ne luptăm, chiar și astăzi, pentru a-și pune în aplicare pe deplin viziunea umană. https://jamanetwork.com/journals/jamapsychiatry/fullarticle/207397#_=_

Un studiu histologic detaliat al plămânilor obținut la autopsierea pacienților decedaţi de COVID-19 dezvăluie unele indicii potențiale cu privire la modul în care virusul generează daune vaselor de sânge și de ce ar putea fi el mult mai mortal decât gripa. Un studiul mic, care a implicat doar șapte plămâni de la pacienții care au murit de COVID-19 și alţi șapte plămâni obținuți în timpul autopsiei de la pacienții care au murit din cauza sindromului de detresă respiratorie acută (ARDS) secundară gripei H1N1 în 2009, au arătat trei caracteristici distinctive ale COVID- 19: leziuni endoteliale severe asociate cu virusul sars-cov-2 intracelular și cu membranele celulare endoteliale perturbate tromboză vasculară pe scară largă cu microangiopatie și ocluzie a capilarelor alveolare creștere semnificativă a vaselor de neoformaţie noi printr-un mecanism de angiogeneză intussusceptivă ( Angiogeneza intuzusceptivă cunoscută și sub denumirea de angiogeneză de divizare, este un tip de angiogeneză - proces prin care este creat un nou vas de sânge. Prin intuzusceptie, un nou vas de sange este creat prin divizarea unui vas de sange existent - în două ) "Cred că mesajul este că acesta este un virus respirator care cauzează o boală vasculară, iar deteriorarea vaselor de sânge explică insuficiența sistemică ale organelor și moartea pe care am văzut-o la acești pacienți", a declarat chirurg toracic Steven J. Mentzer, MD, Harvard Medical School, Boston. El și colegii lui , inclusiv primul autor Maximilian Achermann de la MD, Universitatea din Witten-Herdecke, Wuppertal, Germania, a publicat concluziile lor on-line pe 21 mai în New England Journal of Medicine. "În special, daunele endoteliale pe care le-am văzut sunt o observație importantă care ar putea explica un număr corect de observații clinice", a sugerat Mentzer într-un interviu. El a fost precaut a sugera modul în care aceste constatări ar putea schimba sau determina tratamentele actuale. Deși plămânii bolnavi lor de gripă au prezentat, de asemenea, leziuni alveolare difuze, Mentzer a menționat că în plămânii COVID-19, au existat de 9 ori mai multe segmente obstruate de microtrombi (P < .001). "Deși hipoxia țesutului a fost probabil o caracteristică comună în plămâni în ambele grupuri de pacienți, speculăm că gradul mai mare de endotelită și tromboză la nivelul plămânilor de la pacienții cu COVID-19 poate genera numărul relativ mai mare ale proceselor de angiogeneză intussusceptive observate la acești pacienți", scriu Mentzer și colegii săi. Cantitatea de angiogeneză observată a fost neașteptată, a spus el, și de aproximativ 2,7 ori mai mare decât cea observată la plămâni de la pacienții cu gripă (P < .001). Studiul a fost realizat de o echipă de cercetători din Europa și Statele Unite care au folosit mai multe mijloace pentru a califica și cuantifica plămânii pacienților cu COVID-19, comparativ cu cei de la pacienți cu gripă și plămâni iresponsabili de control neinfectați în vârstă de 10 ani. Toți plămânii au fost analizați folosind imagini tomografice microcomputate, analize imunohistochimice în șapte culori, microscopie electronică de transmisie și scanare, turnare prin coroziune și măsurare directă multiplexată a expresiei genice. „Este o privire exhaustivă și concentrată asupra unui număr foarte mic de pacienți”, a spus Mentzer într-un interviu. "Pentru o varietate de motive sociale și de sănătate publică, autopsiile nu sunt într-adevăr comune în COVID-19, așa că aceasta a fost o resursă unică și am făcut echivalat aproximativ 3 ani de muncă în 2 luni." ARDS după un alt nume? Într- un editorial , Lida Hariri MD, PhD și C. Corey Hardin, MD, PhD, ambele de la Massachusetts General Hospital din Boston, au pus problema „unicității” rezultatelor studiului, spunând că „eterogenitatea temporală complică orice comparație directă. " Deoarece grupurile au fost prelevate în diferite stadii ale bolii și având în vedere diferențele clinice între grupuri (niciunul dintre pacienții cu COVID-19 nu a fost intubat, dar majoritatea pacienților cu gripă au fost intubați și tratați cu setări de ventilare care sunt considerate acum dăunătoare pulmonare) , Hariri și Hardin sugerează că rezultatele nu diferențiază cele două boli în măsura sugerată de Mentzer și colab., Dar mai mult descriu eterogenitatea sindromului clinic al ARDS. „Concluzia anchetatorilor conform căreia angiogeneza vasculară distingea patobiologia pulmonară a COVID-19 de cea a infecției cu virusul gripal la fel de sever” trebuie să fie considerată speculativă, concluzionează ei. Jeffrey Weitz, MD, director al Institutului de Cercetare pentru Tromboză și Ateroscleroză de la Universitatea McMaster din Hamilton, Ontario, Canada, este înclinat să fie de acord. „Cel mai important aspect al lucrării în mintea mea este confirmarea afectării endoteliale, care poate fi cauza principală a coagulopatiei și care poate contribui la patologie”, a spus el într-un interviu. "Deoarece celulele endoteliale exprimă receptorul ACE2, iar celulele endoteliale alveolare din plămân se află în imediata apropiere a celulelor epiteliale alveolare în care virusul intră pentru prima dată, nu este surprinzător faptul că ambele tipuri de celule se infectează." Provocarea, a spus Weitz, este cum să opriți activarea celulelor endoteliale. "Nu cred că există surprize reale aici, dar cred că disfuncția endotelială este o problemă certă, deoarece nu avem într-adevăr terapii bune pentru remedierea endoteliului". Weitz crede că cele mai multe centre oferă pacienţilor internaţi în spital cu COVID-19 heparina la acest moment. „Toată lumea este probabil să primească doze profilactice și am mers un pic mai agresiv și oferim doze profilactice ajustate în greutate, având în vedere că obezitatea este cu siguranță un factor de risc pentru COVID-19." El a mai spus, de asemenea, că procesele sunt în derulare în acest domeniu, inclusiv un proces de anticoagulare extinsă după externarea din spital. "Dacă vă gândiți la factorii de risc pentru această boală, hipertensiunea arterială , diabetul, vârsta - aceiași factori de risc vascular pe care îi vedem în cardiologie. Nu sunt neapărat factorii de risc respirator, precum istoricul de astm sau BPOC, care par să vă crească șansa de a avea un rezultat rău sau pentru a obține o boală ", a remarcat Weitz. De asemenea, Weitz a pus problema problemei utilizării termenului endotelialită. Endoteliul nu este inconjurat de celule inflamatorii pentru a crede ca acesta este un fel de vasculita . Nu este. Mentzer a raportat că este beneficiarul subvențiilor NIH. Niciunul dintre autori nu a raportat conflicte de interese relevante pentru acest articol. N Engl J Med. Publicat online 21 mai 2020. Text complet , Editorial https://www.medscape.com/viewarticle/931141#vp_1

Societatea Franceză de Otorinolaringologie (SFORL) a emis ghiduri de practică clinică pentru utilizarea AINS în infecțiile ORL pediatrice în septembrie 2019. În infecțiile ORL pediatrice necomplicate, cum ar fi otita medie acută, amigdalită, infecții ale tractului respirator superior și sinuzită maxilară, medicamente antiinflamatorii nesteroidiene (AINS) sunt indicate în doze analgezice (de exemplu, ibuprofen 20-30 mg / kg / zi) în combinație cu acetaminofen în următoarele circumstanțe: Intensitatea durerii este determinată a fi medie (adică, scor analogic vizual [VAS] scor de 3-5 sau „Evaluare Enfant Douleur” [EVENDOL] scor durere la copii de 4-7) și insuficient răspuns la acetaminofen (linie reziduală) VAS ≥3 sau EVENDOL ≥4) Durerea este moderată până la intensă (scor VAS 5-7 sau EVENDOL scor 7-10) Când sunt combinate, acetaminofenul și ibuprofenul trebuie să fie luate simultan la fiecare 6 ore. AINS nu trebuie prescris pacienților pediatri cu infecții ORL severe sau complicate. AINS trebuie suspendate la pacienții cu infecții care au prezentări clinice neobișnuite în ceea ce privește durata sau simptomele. AINS nu trebuie administrate mai mult de 72 de ore. https://reference.medscape.com/viewarticle/919057

Preluare caz Pacient de 85 ani cu un cateter suprapubian de mai mult timp. Cum explicati aspectul urinii?

Se va lua în considerare un diagnostic de ischemie mezenterică cronică la pacienții cu următoarele simptome: Dureri abdominale postprandiale neexplicate Pierdere în greutate mai mare de 5% greutate corporală Modificarea programului şi modului de alimentare (pentru a evita simptomele abdominale) Diaree Triada clasică a ischemiei mezenterice cronice este formată din: durerea postprandială, scăderea în greutate zgomote intestinale Absența acestei triade nu exclude un diagnostic de ischemie mezenterică cronică. Pentru diagnosticul diferenţiat se efectuază (cel puțin) Endoscopia gastrointestinală superioară Imagistica abdominală (tomografie / RMN). Colonoscopia trebuie luată în considerare în funcție de vârsta și simptomele pacientului; cu toate acestea, este considerată obligatoriu la pacienții cu diaree. Diagnostic prezumtiv de ischemie mezenterică cronică ocluzivă se pune bazându-ne pe Simptome clinicice Imagini radiologice care indică stenoză arterială mezenterică semnificativă Test funcțional pozitiv (tonometria + spectoscopia mucoasei gatro-intestinale cu lumină vizibilă). Specialităţi implicate un gastroenterolog, un chirurg vascular și un radiolog intervențional, coordonate de un internist. Testele functionale nu sunt necesare la pacienții cu simptome abdominale și stenoze semnificative ale arterei celiace și ale arterei mezenterice superioare unde probabilitatea de ischemie mezenterică cronică este ridicată Angiografia CT (grosimea feliei de achiziție de 1 mm, faza venoasă arterială și venoasă / portală) trebuie efectuată la pacienții cu suspiciune de ischemie mezenterică cronică. Dacă există contraindicații pentru angiografia CT, testul de alegere este angiografia MR. Angiografia clasică se rezervă fazei terapeutice. Valorile normale ale următoarele examene nu exclud ischemia mezenterică cronică: Valoarea lactatului Valoarea lactat dehidrogenazei Nivelul leucocitelor Constatări ale endoscopiei gastrointestinale Tratament La pacienții cu ischemie mezenterică cronică aterosclerotică simptomatică, se înceape prevenția secundară cardiovasculară imediat ce se pune diagnosticul. La pacienții cu stenoză aterosclerotică asimptomatică a arterelor mezenterice, se evaluază profilului de risc cardiovascular. Metoda preferată-Revascularizarea endovasculară Bypass-ul mezenteric se efectuează la pacienții care nu se poate face pentru revascularizarea endovasculară. Creșterea aportului oral, începerea alimentării cu tuburi enterale sau începerea nutriției parenterale totale înainte de revascularizare se poate dovedi dezavantajoasă la pacienții cu ischemie mezenterică cronică. Artera femurală, urmată de artera brahială stângă sau radială, este locul de intrare preferat pentru revascularizarea arterei mezenterice Atunci când abordăm leziunile arterelor mezenterice aterosclerotice, angioplastia transluminală percutanată și stenting-ul sunt recomandate numai pe angioplastia transluminală percutană. Se ia în considerare încercarea revascularizării endovasculare a ambelor vase la pacienții cu boală ocluzivă atât a arterei celiace, cât și a arterei mezenterice superioare. Artera țintă preferată este artera mezenterică superioară, urmată de artera celiacă. După stentarea arterei mezenterice endovasculare, se institue o terapia dublă antiplachetară care va fi administrată timp de cel puțin 1 lună, urmată de monoterapie antiagregantă pe tot parcursul vieții. Pentru pacienți cu simptome și semne radiologice ale vasculitei, este indicată tratamentul vasculitei înainte de a continua la revascularizarea endovasculară. Reapariția simptomelor necesită ultrasonografie duplex și / sau angiografie CT pentru a evalua stenoza din stent. https://reference.medscape.com/viewarticle/930213#vp_1

Un articol publicat în septembrie 2011 în JCEM (Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism) preciza următoarele: Studiile efectuate în ultimii ani au stabilit clar că cel puțin 25% dintre bărbații cu diabet zaharat tip 2 au concentrații subnormale libere de testosteron în asociere cu concentrații scăzute de LH și FSH. Alți 4% au concentrații subnormale de testosteron cu concentrații crescute de LH și FSH. De aceea, Endocrine Society, recomandă acum măsurarea testosteronului la pacienții cu diabet zaharat tip 2 în mod regulat. Concentrațiile subnormale de testosteron nu sunt legate de hemoglobina glicozilată sau de durata diabetului, ci sunt asociate cu obezitate, concentrații foarte mari de proteine ​​C-reactive și anemie ușoară. În plus, concentrații subnormale de testosteron la acești bărbați sunt asociate cu un risc de două până la trei ori mai mare de evenimente cardiovasculare și moarte în două studii timpurii. Studiile pe termen scurt ale terapiei de testosteron la bărbați hipogonadici cu diabet zaharat tip 2 au demonstrat o creștere a sensibilității la insulină și o scădere a circumferinței taliei. Cu toate acestea, datele privind efectul înlocuirii testosteronului asupra controlului glicemic și a factorilor de risc cardiovascular, cum ar fi colesterolul și concentrațiile de proteine ​​C-reactive sunt inconsistente. În ceea ce privește funcția sexuală, tratamentul cu testosteron crește libidoul, dar nu îmbunătățește disfuncția erectilă și, prin urmare, pot fi necesari inhibitori de fosfodiesterază. Testele cu o durată mai lungă sunt clar necesare pentru a stabili definitiv beneficiile și riscurile înlocuirii testosteronului la pacienții cu diabet de tip 2 și testosteron scăzut. Ca urmare am urmărit actiunea mediilor ştiinţifice internaţionale pentru a vedea dacă s-au inţiat aceste studii de lungă durată şi am găsit următoarele informaţii: https://www.medscape.com/viewarticle/910920#vp_1 Aksam Yassin, MD, Institutul de Urologie și Andrologie, Norderstedt, Germania și colegii săi au studiat peste 300 de bărbați din două registre care au: niveluri scăzute de testosteron, simptome de hipogonadism și au crescut nivelurile de HbA 1c . După 8 ani de studiu au constatat că: Din aproape 90 de bărbați, 40% care nu au optat pentru terapia cu testosteron au continuat să dezvolte diabet de tip 2 peste 8 ani, dar niciunul dintre cei peste 200 de bărbați care au luat terapia de înlocuire a testosteronului nu a progresat spre diabet, potrivit rezultatelor, publicat online 12 martie (2019) în "Diabetes Care" . În mod crucial, marea majoritate a bărbaților tratați au obținut o reglare normală a glucozei, în plus față de care au văzut îmbunătățiri ale nivelului de lipide și a calității vieții. Cu toate acestea ( autorul studiului) a avertizat că terapia cu testosteron nu trebuie administrată „niciunui om cu prediabet care are testosteron total scăzut”, întrucât nivelurile de testosteron sunt mai mici la bărbații cu rezistență la insulină din cauza producției reduse de globulină de legare a hormonilor sexuali.- SHBG (sex hormone-binding globulin) „Problema importantă” este aceea că bărbații din studiu au prezentat simptome de hipogonadism și astfel au avut un „adevărat hipogonadism”. Cercetătorii au combinat date din două registre urologice în curs de desfășurare la 316 de bărbați cu prediabet, definite ca un nivel de HbA 1c între 5,7% și 6,7%, și un nivel total de testosteron ≤ 12,1 nmol / L, precum și simptome de hipogonadism. După un interval de 6 săptămâni, 229 de bărbați li s-a administrat undecanoat parenteral de testosteron (TU) 1000 mg la fiecare 12 săptămâni. Cei 87 de bărbați care au ales să nu facă terapia cu testosteron au acționat ca martori. După 8 ani La evaluarea finală, toți 229 de pacienți din grupul de testosteron au prezentat un HbA 1c <6,5%, iar 205 (90%) au atins un nivel normal de glucoză, la o medie HbA 1c <5,7%. Grupul de testosteron a pierdut, de asemenea, în medie, 8,8% (9,2 kg) în greutatea corporală în perioada de studiu, comparativ cu un câștig mediu de 9,1% (8,0 kg) în lotul netratat ( P <0,0001). În plus, grupul de testosteron a avut o circumferință redusă a taliei de 6,8 cm față de o creștere de 7,4 cm în grupul netratat. Au fost, de asemenea, reduceri ale colesterolului total, a colesterolului cu lipoproteine de densitate mică și a nivelurilor de trigliceride și a creșterii nivelurilor HDL-C în grupul tratat. De asemenea, s-au îmbunătățit scorurile AMS (AGING MALES SYMPTOMS). După 8 ani, a existat, de asemenea, o diferență semnificativă a mortalității între bărbații tratați și cei netratați, la 7,4% față de 16,1% ( P <0,5) și în ratele de infarct miocardic, la 0,4% față de 5,7% ( P <0,005) . Legătura De asemenea s-a constatat că pacienţii cu hipogonadism au un risc crescut de a dezvolta DZ tip 2. Riscul de a accentua adenomul de prostată a fost diminuat prin administrarea unor doze scăzute de testosteron. Mecanismele ar fi date de scăderea sensibilităţii la insulina prin: Acțiunea la insulină și sensibilitatea la insulină în creier sunt necesare pentru menținerea integrității funcționale a axei hipotalamus-hipofize-gonadale. Se știe că creşterea sensibilităţii neuronilor hipotalamici la insulină are ca rezultat facilitarea secreției de GnRHâ S-a dovedit că TNF-a și IL-1β suprimă secreția hipotalamică de GnRH și LH la animale experimentale și în vitro. Efectul inflamator din obezitate si DZ l-am mai prezentat şi la articolul de pe forum Concluzia mea este că: la pacientii cu DZ tip 2 ar trebui urmărite nivelul testosteronului nivelul SHBG simtomele clinice manifeste de hipogonadim Ulterior dacă se evalueză de către endocrinolog acest hipogonadism manifest să se administreze controlat testosteron cu monitorizarea periodică a prostatei şi markerilor inflamatori si neoplazici ai acesteia (ecograf, RMN, ex urologic, etc.) Pacientii cu hipogonadism congenital sau dobândit ( ex orhiectomie pt cancer prostatic) trebuie monitorizati pentru a depista apariţia unui potenţial DZ tip2. Aştept comentarii de la endocrinologi, specialiştii în boli metabolice...